Local

LOCAL | Jandarmi români medaliaţi de Preşedintele Poloniei

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a conferit medalia ”Steaua Afganistanului” locotenent-colonelului Viorel Cristea, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  Vâlcea şi plutonierului-major Petru Solomon de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean  Neamţ, în semn de apreciere a întregii activităţi desfăşurate de cei doi jandarmi în cadrul misiunii  Resolute Support a NATO din Afganistan în cursul anului 2015.

Ceremonia s-a desfăşurat marţi, 9 februarie a.c., la sediul Ambasadei Poloniei la Bucureşti. În cadrul evenimentului, după ce a decernat distincţiile, excelenţa sa, domnul Marcin Wilczek, ambasadorul Poloniei, a precizat faptul că medalia conferită celor doi jandarmi români este o decoraţie poloneză dedicată persoanelor care s-au distins în misiunile din Afganistan, iar medalierea reprezentanţilor Jandarmeriei Române este mărturia relaţiilor apropiate, a prieteniei durabile şi a viziunii comune asupra viitorului, dar mai ales o dovadă incontestabilă a profesionalismului jandarmilor români.

La ceremonie a fost prezent adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Robert Vîţă, care i-a felicitat pe cei doi jandarmi pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul misiunii din Afganistan.

Informaţii suplimentare

Jandarmeria Română participă la misiuni internaţionale începând cu anul 2002, când a fost dislocat primul detaşament al instituţiei noastre în Kosovo, sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite. De atunci şi până în prezent, instituţia noastră a avut constant o reprezentare consistentă în următoarele teatre de operaţii: Afganistan, Congo, Timorul de Est, Haiti, Mali, Ucraina,  numărul total al jandarmilor participanţi la misiuni internaţionale fiind de peste 1700.

Misiunile îndeplinite de militarii jandarmi în teatrele de operaţii sunt diversificate, aspect care reflectă profesionalismul instituţiei din care fac parte şi aici amintim:

  • Substituirea forţelor locale de poliţie în îndeplinirea anumitor atribuţii funcţionale, cum ar fi: asigurarea şi restabilirea ordinii publice, asigurarea protecţiei apropiate a unor persoane importante, escortă deţinuţi, asigurarea protecţiei unor sedii/spaţii importante pentru organizaţiile internaţionale;
  • Observatori /monitori pentru monitorizarea respectării acordurilor de încetare a focului;
  • Instructori, mentori şi consilieri ai forţelor locale de poliţie din ţările afectate de conflict.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page