ImportantLocal

LOCAL | Inteligență la superlativ! Nevăzători din toate județele Moldovei s-au duelat în concursuri de cultură generală. GALERIE FOTO!

Nu au văzut demult lumina zilei, unii poate niciodată. Dar citesc și sunt extrem de bine pregătiți, gata să înfrunte orice provocare în materie de cultură gerenală. Au demonstrat-o și astăzi, la Muzeul Județean, unde ore întregi au răspuns la cele mai dificile întrebări din toate domeniile posibile. Nevăzătorii din județele Moldovei au participat la etapele zonale ale concursurilor “Pe meridianele lumii” şi “Imaginea ta contează”,  organizate de Filiala Botoşani a Asociaţiei Nevăzătorilor din România (ANR).

La primul concurs, “Pe meridianele lumii“, cei opt concurenţi au răspuns pe bandă rulană întrebărilor complicate.

După mai multe runde de întrebări, și chiar alte runde de departajare, primele trei locuri au fost ocupate de Victor Ion din Buzău, Valeriu Oancea din Galaţi şi Jana Coculeanu din Iaşi. Mihai Furtună din Bacău a obţinut menţiune.

„Sunt fericit, poate am avut și noroc, pentru că și ceilalți concurenți au fost buni. De mic am fost un om curios, îmi place să mă documentez, în general de pe internet. Am mai participat la concursuri și am oinut premii și mențiuni. Sunt profesor, am 35 de ani, sunt nevăzător grad grav și folosesc atât formatul audio, cât și cititorul de ecran sau alfabetul Braille. Este un domeniu vast la care avem acces datorită mijlocelor moderne de informare și a tehnologiei avansate.” a declarat ocupantul locului întâi, Ion Victor, de la Filiala Buzău.

“Eu am 70 de ani, am fost medic generalist. La 12 ani după ce am terminat facultatea, am făcut glaucom și știam că îmi voi pierde vederea, însă nu m-a operat pentru că nu rezolvam nimic. Am mai profesat încă 15 ani fără să văd, culmea ironiei-la filiala surdo-muților. Mi-a plăcut să citesc foarte mult, Când vedeam, citeam cu ochii mei foarte mult, acum cu CD playerul. Ultima dată am văzut lumina în 1990. Acum sunt ca un fel de plantă la ghiveci, stau în casă pentru că mi-e jenă că nu văd și trebuie să apelez la cineva să mă ajute. Citesc aproape 20 de ore non-stop, ascultând cărți audio la CD-player. În 82 mai puteam să disting și să citesc, după aceea mă găndeam să îmi citească fiica mea, să o înregistrez pe bandă de magnetofon. Apoi am aflat de filială și de acolo am început să citesc cărți înregistrate. E grav să îți pierzi vederea, dar e obișnuiești și cu asta! Cel mai important în viață e să fii optimist, să ai încredere și să citești, pentru că uiți de toate greutățile, că nu ai bani, că poate dai cu capul de ceva. Nu înțeleg peroanele care văd și nu citesc!” a declarat Jana Cornelia Coculeanu, ocupanta locului doi, din Iaşi.

La concursul “Imaginea ta contează, cele 8 concurente au avut de răspuns la întrebări de cultură generală, de alcătuit catrene folosind cuvinte stabilite anterior de juriu și o probă practică, unde au primit cele mai multe puncte concurentele care au reuși să curețe cartofi și ouă fierte, legate la ochi, în cel mai scurt timp și bine din punct de vedere calitativ.

Locul întâi a fost ocupat de Mariana Lupașcu, din Botoșani, locul doi a fost atribuit medicului Jana Coculeanu din Iași și pe locul trei a trecut Iuliana Ceică din Brăila. Mențiune a primit concurenta Marinica Zăiceanu din Suceava.

Din juriu au făcut parte fostul primar Florin Egner, muzeograful Gheorghe Median şi profesorul Mihaela Epure. Premiile au constat în diplome și sume de bani.

“Aceste concursuri au rol de integrare socială a persoanelor cu deficiențe de vedere. A fost greu de departajat pentru că au fost foarte bine pregătiți. Sunt oameni deosebiți, oameni prietenoși, oameni adevărați! a spus președintele Asociației Nevăzătorilor din Botoșani, Tudorel Tupiluși.

Concurs-nevazatori76 Concurs-nevazatori72 Concurs-nevazatori70 Concurs-nevazatori71 Concurs-nevazatori69 concurs-nevazatori Concurs-nevazatori68 concurs-nevazatori.-carmen moraru 1 concurs-nevazatori.67 concurs-nevazatori.66 concurs-nevazatori.65 concurs-nevazatori.62 concurs-nevazatori.64 concurs-nevazatori.60 concurs-nevazatori.54 concurs-nevazatori.59 concurs-nevazatori.48 concurs-nevazatori.8 concurs-nevazatori.7 concurs-nevazatori.5 concurs-nevazatori.4 concurs-nevazatori.3 concurs-nevazatori.2 concurs-nevazatori.1 Concurs-nevazatori78 Concurs-nevazatori75

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page