Importantsocial

LOCAL | Îngerii de lângă noi! Pompierul din Botoșani care a sărit cu mânile goale să ajute un bătrân din casa ce luase foc

Plt.adj. Cezar Munteanu, din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, a devenit îngerul păzitor al unui bătrân de 86 de ani, după ce l-a salvat din locuinta cuprinsa de flăcări..

Aflat în timpul liber, subofițerul nu a stat pe gânduri nici măcar o secunda când vecinii i – au spus ca un apartament aflat la etajul 1 al scării vecine este cuprins de flăcări.

Cu toate ca un fum dens era peste tot pe casa scării, plt.adj. Cezar Munteanu a urcat la etajul I și a întrat în apartament, unde l-a găsit pe proprietar căzut în holul apartamentului.

Bătrânul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanta Botoșani, care i-a acordat îngrijiri medicale la fata locului.

În timp ce evacua bătrânul din casa, a chemat în sprijin și colegii.

Amintim că ,marți, Doua echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la o solicitare în Parcul Tineretului.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr o camera, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul apartament. Un fum dens era pe casa scării, la toate etajele.

Șapte persoane au doar evacuate de pompieri, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

sursa: facebook ISU Botosani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page