ImportantLocal

LOCAL | IGPR: 50 de percheziții la persoane bănuite de operațiuni fără drept cu articole pirotehnice

Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase efectuează miercuri dimineață 50 de percheziții domiciliare în municipiul București și în 22 de județe din țară, într-un dosar penal de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice și comercializare către publicul larg a unor astfel de articole.

Conform sursei citate, polițiștii vor pune în executare 50 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediile inspectoratelor de poliție pe raza cărora se efectuează perchezițiile.

Perchezițiile domiciliare se efectuează pe raza municipiului București și a județelor Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Vaslui.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș.

Începând cu luna iunie, reprezentanții unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Timișoara ar fi comercializat persoanelor vizate articole pirotehnice din categoriile celor interzise la deținere persoanelor fizice neautorizate și destinate folosirii exclusiv de către pirotehnicieni. Articolele ar fi fost comandate și primite de către persoanele vizate prin intermediul unor firme de curierat, evitând astfel eventuale controale din partea autorităților.

Activitățile se desfășoară sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR și Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, beneficiind de sprijinul de specialitate al SRI și al DIPI.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page