ImportantLocal

LOCAL | “Hipertensiune florală” cu Anca Larionesei, la Cafeneaua Artelor din CASA Nistorică!

Casa Nistorică deschide Cafeneaua Artelor! La o cafea cu un pictor, un scriitor, un instrumentist, un actor sau un dansator, vorbire în tihnă despre creaţie şi artişti, despre tehnici şi inspiraţie în artă, sesiuni de autografe.

Conceptul artistic urmăreşte în primul rând promovarea creatorilor. Artiştii invitaţi vor beneficia, timp de o lună de zile, de vizibilitate (expunerea lucrărilor) în spaţiul Cafenelei din Casa Nistorică, dar şi de promovare în mediul online prin prezentarea lucrărilor, a cărţilor, a produselor artistice. Duminica la Cafenea va aduce în mijlocul admiratorilor artistul, creatorul care va interacţiona şi va socializa cu iubitorii de artă.

“Am creat acest loc din dorinţa de a ne întâlni în viaţa reală, cu adevărat. Să ne simţim energia dincolo de ecranul tabletelor. Artistul are nevoie de public. El nu poate trăi doar în mediul virtual. Cu siguranţă sunt mai mulţi oameni care intră într-o cafenea decât într-o galerie. Dar putem vedea tablourile în cafenea, putem cunoaşte artistul, apoi vom merge la expoziţii, în galerii, la spectacole de teatru, la concerte. Împreună putem aduce publicul mai aproape de artist, de creator”, spune actriţa Mihaela Nistorică.

Duminică, 10 mai 2015, invitată la Cafeneaua Artelor este Anca Larionesei, cu lucrări pe pânză reunite în expoziţia “Hipertensiune florală”.

“Am de făcut o mărturisire publică : sufăr de “hipertensiune florală”. Eu primăvara inhalez din mers copacii. Este un fel de dopaj cu flori de magnolii, de cais și măr. Au un efect hipnotic asupra simțurilor mele, care devin extrem de sensibile. Corzile lor se întind la maximum, ca un curcubeu de la Botoșani la Sulina. Dacă aș ține în mine atâta frumusețe, într-o zi aș exploda asemenea unui balon umplut cu confeti. Și doar sunt psihoterapeut… așa că m-am gândit (sau mi-a venit porunca salvatoare din inconștient) ca o parte din ea să o prelucrez, să o torc în fire de culoare. Acumularea aceasta o revărs, în această primăvară, pe pânze“, ne spune Anca Larionesei.

Anca Larionesei este specialist în lucru cu copiii, psihopedagog şi psihoterapeut cu o experienţă de peste zece ani. Ca artist, a expus de mai multe ori, alături de pictori consacraţi, pe simezele Galeriilor de Artă “Ştefan Luchian” Botoşani. De la începutul anului 2015, este coordonator al Atelierului de Pictură din cadrul Clubului “La Nistorică”.

Mi-am educat de-a lungul timpului sensibilitatea astfel încât să pot percepe miracolele din fiecare zi. Uneori este strădanie, alteori doar bucuria firească de a fi . Energia preluată din univers am trecut-o prin cutia de rezonanță a sufletului meu astfel încât, întoarsă către oameni, așezată pe pânză, în tablouri , să fie un “răgaz vizual”, un moment de ancorare într-o stare de meditație. Dacă nu am grădină, dacă nu-mi pot permite să îmbrățișez un copac din pădure, uneori privesc un tablou înflorit și în jurul lui trăirile cresc de la sine“, mărturiseşte artista Anca Larionesei.

CAFENEAUA ARTELOR
Expoziția de pictură HIPERTENSIUNE FLORALĂ – ANCA LARIONESEI –
Vernisaj: Duminică, 10 mai 2015, ora 12, la Cafeneaua Artelor, în CASA Nistorică (Ștefan Luchian nr.7)
Lucrările vor fi expuse în perioada 10 mai – 10 iunie

http://lanistorica.blogspot.ro/…/hipertensiune-florala-cu-a…

expo flori-anca-larionesei

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page