EducatieEvenimentImportant

LOCAL | Grădinițele cu probleme din Botoșani sub lupa prefectului

Încă din această dimineaţă, reprezentantul guvernului în teritoriu a început seria vizitelor, cu grădiniţa din satul Borzeşti, comuna Ungureni.
Însoţit de inspectorul general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Gabriel Hârtie, dar şi de directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Teodor Ferariu, împreună cu primarul comunei Ungureni, Ilie Ivanache şi directorul şcolii din comună, prefectul Dan Şlincu a verificat atât cele două săli care deservesc grupelor de preşcolari, cât şi starea în care se află clădirea.
„Deşi este o casă veche, pe partea unde funcţionează grădiniţa, este bine întreţinută. Este igienizată, copiilor li se asigură un confort şi un act educaţional. De asemenea, a fost amenajată şi o toaletă în aceeaşi clădire, vechea toaletă din curte nemaiifind folosită de mult timp. Aceasta este însă o soluţie temporară, întrucât primăria deţine deja un studiu de fezabilitate şi se află în procedură de licitaţie pentru construcţia unei noi grădiniţe, pe raza aceleiaşi localităţi”, a precizat prefectul Dan Şlincu.
În cadrul întâlnirii din această dimineaţă s-a pus în discuţie şi posibilitatea relocării copiilor preşcolari însă aceasta nu este o variantă întrucât distanţa până la următoarea unitate de învăţământ, pe care ar trebui să o parcurgă în fiecare dimineaţă, este destul de mare.
Prefectul Dan Şlincu va continua astfel de vizite şi în alte unităţi de învăţământ din judeţ.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page