Important

LOCAL | „Ghidul Oportunităților de Carieră din Județul Botoșani”, organizat la Camera de Comerț

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani invită toate persoanele interesate la conferința de prezentare a „Ghidului Oportunităților de Carieră din Județul Botoșani”, ce va avea loc Joi, 14.11.2019, începând cu orele 13.30, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani din strada Dragoș Vodă, nr. 13, municipiul Botoșani.

Ghidul a fost elaborat în cadrul proiectului „Cariera mea în Botoșani – Ghidul Oportunităților de Carieră din Județul Botoșani”, proiect finanțat de Consiliul Județean Botoșani, prin contractul de finanțare nr. 9851/01.07.2019 – 470/04.07.2019, bazându-se pe datele colectate din teren de operatorii de interviu de la minim 100 de entități angajatoare, precum și pe un focus grup la care au participat reprezentanți ai mediului de afaceri botoșănean.

„Ghidul Oportunităților de Carieră din Județul Botoșani” și-a propus să identifice și să prezinte oportunitățile de angajare existente la nivelul județului Botoșani, cuprinzând și o serie de informații și sfaturi utile persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă dar și o prognoză a domeniilor de interes pentru angajatori și angajați în perspectiva anului 2020.

Pentru că numărul de locuri este limitat, persoanele interesate de participarea la acest eveniment sunt rugate să confirme prezența la următoarele date de contact:

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani

Tel: 0331.711.039, Fax: 0231.517.532, Mob: 0741.741.930

E-mail : [email protected]

Facebook : https://www.facebook.com/carierameabotosani/

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page