ImportantLocal

LOCAL | Gheorghe Sorescu: “Noi suntem un popor creştin şi cred că prin Mănăstirea Coşula avem ce să le arătăm celor care vin la Botoşani! ” FOTO

Consiliul Judeţean a organizat astăzi Conferinţa de închidere a proiectului “Reabilitarea şi valorificarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Complexul Monahal Coşula, Judeţul Botoşani”.

Proiectul este implementat în perioada 13 februarie 2014 – 30 iunie 2016, finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 Dezvoltarea durabila si promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.1. Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural şi crearea sau modernizarea infrastructurilor conexe.

Obiectivul general îl constituie reabilitarea şi valorificarea durabilă a obiectivului de patrimoniu naţional “Complexul Monahal Coşula” din judeţul Botoşani, în vederea includerii acestuia în circuitul turistic cultural şi religios şi promovarea lui pentru atragerea turiştilor, contribuind astfel la creşterea potenţialului turistic şi a gradului de atractivitate a judeţului Botoşani şi a regiunii Nord- Est.

La eveniment au fost prezenţi şefii judeţului, preotul stareţ al Mânăstirii, Calinic Chirvase, primarul comunei Coşula, Mircea Acatrinei, responsabilii de proiect- funcţionari ai Consiliului Judeţean precum şi reprezentanţii constructorului.

Cu voia lui Dumnezeu şi cu efortul tuturor celor care au muncit pentru asta, iată-ne şi la conferinţa de închidere. Acest proiect face cinste Botoşaniului, face cinste tuturor mănăstirilor. Poate nu este cea mai frumoasă mănăstire, dar cu siguranţă este cel mai bine realizată şi care are peste 500 de ani de existenţă. Dacă se vor mai întâmpla nişte lucrări de reabilitare acolo, sigur se vor întâmpla peste câteva secole. Mulţumirile mele se adresează tuturor, pentru că aşa se cuvine. Dar părintele stareţ a fost cel care a crezut cel mai mult în acest proiect. Îmi aduc aminte că eram la Prefectură şi părintele stareţ încă de atunci insista pentru restaurarea complexului, abia apăuseră fondurile europene, vorbeam atunci de exerciţiul financiar 2007- 2013. Mai mult decât atât, o intrăm în şedinţa de Consiliu Judeţean cu nişte trasee turistice- ecumenice. Noi suntem un popor creştin şi cred că prin Mănăstirea Coşula avem ce să le arătăm celor care vin la Botoşani”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu.

“Îl felicit pe domnul preşedintele Sorescu pentru ce s-a întâmplat la Coşula, având în vedere că am participat la slujbe în momente mai puţin bune pentru acea construcţie. Ceea ce s-a realizat într-o perioadă foarte scurtă de timp şi ar trebui să mulţumim şi constructorului pentru ce a reuşit să facă în această perioadă. Aştept cu nerăbdare sfinţirea care va avea loc pe 15 mai!”, a spus prefectul Dan Nechifor.

“Eu cred că sunt cel mai fericit pentru ceea ce s-a realizat pentru că pe teritoriul comunei Coşula s-a realizat acest obiectiv. Realizarea acestui obiectiv a pornit de la Consiliul Judeţean şi de la părinţele stareţ. Mulţumim Agenţiei Nord Est care a avut încredere în acest proiect. Noi ştim că din 2009 a început izvorul acestui proiect. Noi declarăm comuna Coşula ca obiectiv turistic pe raza judeţului Botoşani. Vă mulţumim din suflet, sunt multe persoane care au contribuit şi cărora trebuie să le mulţumim”, a spus primarul comunei Coşula, Mircea Acatrinei.

Am fost ieri la Mitropolie şi majoritatea celor cu care m-am întâlnit îmi spunea “fericitule” şi într-adevăr, văd şi eu acum că sunt fericit , pentru că până în urmă cu doi ani, în 2014, aveam o persoană mai puţin fericită. Acum văd şi eu că sunt fericit, de aceea pe această cale vreau să mulţumesc conducerii Consiliului Judeţean şi tuturor persoanelor care s-au implicat în acest proiect şi în special Agenţiei Regionale Nord- Est care a avut încredere să demarăm acest proiect.

Mulţumim tuturor celor care au participat la această lucrare, s-au ostenit, au contribuit la acest proiect. Şi dacă se spune că cel ce va da un pahar de apă nu-şi va pierde plata, aşa şi celor care au lucrat la acest proiect Dumnezeu le va răsplăti dragostea şi efortul. Dacă în timpul lucrărilor am fost mai supărat, îmi cer scuze celor pe care i-am supărat, în primul rând constructorului Victor Construct, poate nu am fost atât de plăcut în timpul lucrărilor, dar sper că e important să ne bucurăm la sfârşitul proiectului. Dumnezeu să vă răsplătească pe toţi care s-au ostenit la această lucrare”, a spus părintele stareţ Calinic Chirvase.

Valoarea totală a proiectului a fost de 14,9 milioane de lei din care asistenţa financiară nerambursabilă a fost de 11,9 milioane de lei. Pe termen lung se doreşte includerea obiectivului în circuitul turistic naţional.

cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (16) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (17) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (18) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (22) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (24) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (25) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (26) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (27) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (28) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (29) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (30) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (31) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (32) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (33) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (34) cosula-conferinta- prefect-cj-chirvase (36)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page