Important

LOCAL | Fost viceprimar, condamnat la închisoare!

Fostul viceprimar al municipiului Botoşani Cătălin Alexa, fratele acestuia Bogdan Alexa, dar şi alţi patru oameni de afaceri, apropiaţi ai lor, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava.

Fostul viceprimar al muncipiului Cătălin Alexa şi fratele său au fost condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie. Decizia este definitivă şi a fost luată de magistraţii Curţii de Ape Suceava.

Cătălin Alexa a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și conflict de interese. Fratele său, Bogdan Vasile Alexa a fost condamnat la  de trei ani și patru luni de închisoare cu executare pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene.

Fostul administrator al firmei din Suceava, Adrian Nicolae, cel care a depus oferta falsificată la Primăria Botoşani, a primit doi ani de închisoare cu suspendare.

Pentru spălare de bani, omul de afaceri Marcel Humă a primit un an de închisoare, însă, pentru că mai avea o condamnare, va trebui să execute doi ani și opt luni de închisoare.

În rechizitoriul întocmit, procurorii anticorupţie au reţinut că în 2011 inculpatul a favorizat societatea comercială a fratelui său, la atribuirea unor contracte din partea Primăriei. În plus, el a utilizat documente false pentru a-şi însuşi peste 900 de mii de lei din fonduri europene şi alţi aproape 90.000 lei de la bugetul local. Anchetatorii susţin, totodată, că firma respectivă nu a îndeplinit cerinţele solicitate pentru a câştiga contractul şi că s-a aflat în conflict de interese.

Solutia pe scurt: În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii Humă Marcel, Moldovan Dan Ovidiu şi părţile responsabile civilmente SC HIT AG SRL prin administrator judiciar CIPI Marinela Popa şi SC Signum HIT AG SRL împotriva sentin?ei penale nr. 88 din data de 15.05.2017 a Tribunalului Botoşani. În baza art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă fiecare dintre inculpaţii Humă Marcel, Moldovan Dan Ovidiu şi părţile responsabile civilmente SC HIT AG SRL prin administrator judiciar CIPI Marinela Popa şi SC Signum HIT AG SRL la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală admite apelurile formulate de DNA – ST Suceava, inculpaţii Alexa Cătălin Virgil, Toma Adrian Nicolae, Alexa Bogdan Vasile, partea civilă Municipiul Botoşani prin Primar şi partea responsabilă civilmente SC Inginer Consultant SRL Botoşani împotriva sentin?ei penale nr. 88 din data de 15.05.2017 a Tribunalului Botoşani. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare: 1. Descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului Alexa Cătălin Virgil. În baza art. 248/1 rap. la art. 248 Codul penal din 1969, cu aplic. art.74 alin.1 lit. a, 76 alin. 2 Cod penal 1969, art.5 Codul penal condamnă inculpatul Alexa Cătălin Virgil la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.71 şi 64 lit. a teza II şi b Cod penal 1969 pe o durată de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Înlătură dispoziţia de aplicare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de ocupa o funcţie publică prev. de art. 64 lit. c Cod penal 1969 pentru o durată de 10 ani. În temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. b, 35 alin. 2 Cod penal 1969 cu aplic. art. 5 noul Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare ca pedeapsă principală şi interzicerea drepturilor prev. de art. 71 şi 64 lit. a teza II şi b Cod penal 1969 pe o durată de 1 (un) an, ca pedepse complementare. Face aplic. în cauză a disp. art. 71 şi 64 lit. a teza II şi b şi c Cod penal 1969, ca pedepse accesorii. În temeiul art. 81, 82 şi 71 alin. 5 Cod penal 1969, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a celor accesorii pe o perioadă de 4 (patru) ani şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969. 2. În baza art. 31 alin. 2 Cod penal 1969 , rap. la art. 18/1 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 74 lit. a, 76 alin. 2 Cod penal 1969 şi art. 5 Codul penal condamnă pe inculpatul Toma Adrian Nicolae, la pedeapsa de 2 ani ?i 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev, de art.71, 64 alin. 1 lit. a teza II şi b Cod penal 1969, pe o perioadă de 1 an. Face aplic. în cauză a dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a teza II, b Cod penal 1969, ca pedepse accesorii. În temeiul art. 81, 82 şi art.71 alin.5 Cod penal 1969, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a celor accesorii pe o perioadă de 4 ani şi 6 luni ?i atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1969. 3. Descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului Alexa Bogdan Vasile. Înlătură dispoziţia de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate de instan?a de fond. În baza art. 31 alin. 2 Cod penal 1969 , rap. la art. 18/1 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 74 lit. a, 76 alin. 2 Cod penal 1969 şi art. 5 Codul penal condamnă pe inculpatul Alexa Bogdan Vasile la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.71, 64 alin. 1 lit. a teza II şi b Cod penal 1969, pe o perioadă de 1 an. În baza art. 31 alin. 2 Cod penal 1969 rap. la art. 23 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a şi 76 alin. 1 lit. c Cod penal 1969, art. 5 Codul penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 396 alin. 5 Cod de procedură penală rap. la art. 16 lit. b teza I Cod de procedură penală achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 lit. c din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 Codul penal. În temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. b, 35 alin. 2 Cod penal 1969 cu aplic. art. 5 Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare ca pedeapsă principală şi interzicerea drepturilor prev. de art. 71 şi 64 lit. a teza II şi b Cod penal 1969 pe o durată de 1 (un) an, ca pedepse complementare. Face aplic. în cauză a dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a teza II, b Cod penal 1969, ca pedepse accesorii. 4. În baza art.23 lit. a din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. c Codul penal din 1969 şi art. 5 Codul penal, condamnă inculpatul Humă Marcel la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr.187/2012, raportat la art. 83 Codul penal din 1969 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentin?a penală nr.569/2011 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la data de 1.07.2011 şi dispune executarea în întregime a acesteia împreună cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. Înlătură dispoziţia de desfiinţare a contractului de servicii nr.23289 din 2 decembrie 2011 depus la fila 1 – 17 din Vol. IX ds.u.p.; Obligă pe inculpaţii Toma Adrian Nicolae şi Alexa Bogdan Vasile în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Inginer Consultant S.R.L. Botoşani (cu fostul sediu în Şcheia, judeţul Suceava) să plătească părţii civile Municipiul Botoşani – prin primar suma de 1.061.640,28 lei, cu titlul de daune, plus dobânzile calculate conform art.42 alin.2 din OUG nr.66/2011, de la data achitării sumelor de către partea civilă şi până la restituirea efectivă a acestora din care: – 490.136,32 lei în solidar şi cu inculpatul Humă Marcel şi cu S.C. HIT AG S.R.L. Botoşani – prin administrator judiciar C.I.P.I. Marinela Popa, – 359.559,20 lei în solidar şi cu inculpatul Humă Marcel şi S.C. SIGNUM HIT AG S.R.L. Botoşani; – 170.000 lei în solidar şi cu S.C. CONFAST S.R.L. Botoşani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt în contradicţie cu prezenta decizie. În baza art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală celelalte cheltuieli judiciare din apel rămân în sarcina statului. Obligă inculpa?ii Alexa Bogdan Vasile ?i Alexa Cătălin Virgil în solidar să plătească doamnei expert Sainiuc Iuliana suma de 34.500 lei reprezentând diferen?a onorariu raport de expertiză efectuat în cauză. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 5 martie 2019.
Document: Hotarâre 245/2019 05.03.2019

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page