LOCAL | Focuri scăpate de sub control

Mai multe focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale adunate din gospodăriile sau de pe terenurile agricole ale unor localnici din Bajura (orașul Darabani), Flămânzi, Sarata (Drăgușeni), Copălău, Coșula și Nicșeni, lăsate nesupravegheate, s-au transformat în incendii care au mistuit 93 de stupi de albine, zece cutii de ceară, precum și vegetația uscată pe cca. cinci hectare.

Tot din neglijență s-au produs două incendii și la Copălău, unde câteva scântei purtate de vânt au incendiat furajele și lemnele din două gospodării. Femeia care a aruncat jarul scos din sobă în grădină și nu a luat măsuri pentru stingerea acestuia, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei.

Pentru stingerea celor opt incendii, toate produse în ziua de 4 aprilie, au intervenit, în total, 46 de pompieri militari și voluntari.

Valoarea bunurilor distruse de foc a fost estimată la cca. 38.000 de lei. Cele mai mari pagube s-au înregistrat la Bajura (orașul Darabani).

S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 800.000 de lei.

I.S.U. Botoşani recomandă cetăţenilor să respecte regulile şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close