Local

LOCAL | Festivalul – Concurs Coral de Muzică Sacră, la Botoşani

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie publică de cultură aflată în subordonarea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează Festivalul-Concurs Coral de Muzică Sacră, vineri 23 martie 2018 ora 14.00.

Festivalul se află la prima ediţie şi se va desfăşura la Casa Tineretului din Municipiul Botoşani.

Vor participa formaţii corale de amatori, coruri de copii şi coruri de adulţi, iar repertoriul va cuprinde muzică religioasă.

Juriul format din personalităţi ale muzicii locale şi naţionale, va fi prezidat de profesorul, dirijorul şi compozitorul DAN MIHAI GOIA, membrii juriului fiind: doamna Oana Gabriela Petrica – director în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, profesorul universitar George Dumitriu, profesorul, dirijorul Liviu Buiuc.

Festivalul va fi bogat în formaţii corale participante, invitaţia fiind onorată de numeroase coruri din Botoşani, Iaşi, Suceava, Republica Moldova şi Ucraina.

Intrarea este liberă şi sunt aşteptaţi toţi iubitorii muzicii de calitate, pentru a primi un mesaj muzical spre înălţare spirituală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page