Local

LOCAL | Expoziția “Ștefan cel Mare din istorie în veșnicie” la Muzeul de Istorie Botoşani

Joi, 7 martie 2019, începând cu ora 13.00, la Muzeul de Istorie Botoşani va avea loc vernisajul expoziției “Ștefan cel Mare din istorie în veșnicie”.
În cadrul expoziţiei sunt aduse în faţa publicului o serie de piese care scot în evidenţă atât personalitatea lui Ştefan cel Mare, cât şi epoca pe care acesta a marcat-o. Expoziţia cuprinde cca. 300 de obiecte descoperite ca urmare a cercetărilor arheologice de la Suceava, Iași, Bacău, Vaslui, Hârlău, Botoșani, Târgu Trotuș, aparținând secolelor
XV-XVII, respectiv arme, obiecte de podoabă, monede, vase, cahle pentru sobă și textile arheologice.
Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Bucovinei Suceava. Partenerii în proiectul de faţă sunt: Muzeul Județean Botoșani, Muzeul Național de Artă al României București, Muzeul Național al Literaturii Române București, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Complexul Muzeal Județean Neamț, Complexul Muzeal Județean „Iulian Antonescu” Bacău şi Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.
Expoziția va fi deschisă la Muzeul de Istorie Botoşani în perioada 7 martie-20 mai 2019, între orele 09:00 – 17:00.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page