Local

LOCAL | Exerciţiu pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă, la Bucecea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a organizat şi desfăşurat astăzi, între orele 12.00 – 14.00, un exerciţiu de cooperare la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 315 Bucecea.

Acţiunea se înscrie în programul anual de pregătire şi a avut ca scop testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, precum şi viabilitatea procedurilor şi planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuţii în managementul tipurilor de risc. Totodată, în cadrul simulărilor a fost verificat modul de punere în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie Judeţean.

La exerciţiu, desfăşurat sub coordonarea inspectorului şef al ISU Botoşani, colonel dr. ing. Mihail Cristian Amarandei, au participat preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Botoșani, prefectul Dan Constantin Șlincu, președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, primarul orașului Bucecea, Andron Tâmpău, directorul A.N.R.S.P.S. – U.T. 315 Bucecea, Petru Marinel Cocriș, dar și șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu rol în gestionarea situațiilor tactice abordate.

Au fost simulate intervenţia pentru înlăturarea efectelor unei explozii care a fost urmată de un incendiu la punctul de depozitare și manevrare a carburanților, salvarea/evacuarea angajaților din interiorul și de pe acoperișul depozitului, căutarea unor persoane rătăcite în pădurea de lângă obiectiv, asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată, precum și stingerea unui incendiu de pădure.

Salvarea persoanelor de pe clădire s-a realizat cu ajutorul aeronavei aparținând Inspectoratului General de Aviație – Unitatea Specială de Aviație Iași.

La căutarea persoanelor rătăcite  a participat și câinele – pompier „Gorun”, împreună cu cele două echipaje care încadrează U.T.V- urilor din dotarea ISU Botoșani.

La acțiunile de intervenție, alături de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au participat forțe și mijloace aparținând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoșani, Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bucecea, Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al A.N.R.S.P.S. – U.T. 315 Bucecea, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, Direcției Silvice Botoșani, precum şi personalul de pe locul de  muncă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani mulţumeşte tuturor celor care au contribuit direct sau indirect la reuşita acestui exerciţiu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page