ImportantLocal

LOCAL | Evenimente anulate din lipsă de fonduri. Consilierii PNL au lipsit de la şedinţa în care trebuiau alocaţi banii

Gala Excelenţei în Educaţie şi Cupa Primăriei la Sporturi vor mai fi organizate în acest an. Primăria a anulat festivităţile pentru că nu dispune de fonduri. Consilierii liberali au lipsit astăzi de la Şedinţa de Consilu Local în care urma să voteze alocarea de fonduri pentru organizarea celor două evenimente pentru care sumele necesare au fost prinse în buget încă de la începutul anului. Din lipsă de cvorum, pentru a doua oară consecutiv şedinţa a fost anulată.

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Mihaela Huncă, s-a arătat extrem de dezamăgit de atitutdinea acestora, în timp ce primarul consideră gestul sfidător la adresa comunităţii.

„Nu vom mai organiza pe 9 decembrie pentru că neavând susținere financiară nu putem organiza. Sincer, nu m-am așteptat la așa ceva. Conducerea Inspectoratului Școlar va amâna această Gală și o vom organiza astfel încât să nu depindem de votul unor consilieri care vor sau nu vor să vină să susțină performanța în educație. E vorba de munca a aproximativ 200 de elevi, cadre didactice, acum înainte de sărbători ar fi primit o felicitare din partea comunității și o recunoaștere a meritelor. Nu am avut nicio emoție, mai ales că această sumă era prinsă în buget, nu m-am gândit nici măcar o clipă că vom ajunge în această situație” a declarat prof. Mihaela Huncă, inspector şcolar general al IŞJ.

Va trebui să spunem acestor tineri că din cauza absenței consilierilor de la PNL nu vor putea fi premiați în acest an și această festivitate nu va avea loc. Va trebui să spunem sutelor de sportivi care deja s-au înscris și se organizaseră programele pentru competițiile sportive că nu va mai avea loc Cupa Primăriei la Sporturi pentru că așa au considerat consilierii a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page