ImportantLocal

LOCAL | Educaţie în stil german în şcolile municipiului

În perioada 5-23 octombrie 2015, Inspectoratul Școlar Judeţean Botoșani va beneficia de consultanţă gratuită din partea unui expert german, prin programul Senior Expert Service (SES).

Obiectivele acestui proiect sunt îmbunătăţirea comunicării și colaborării dintre școală și familie și orientarea școlară și profesională a elevilor.

Sunt prevăzute următoarele activităţi:

– întâlniri interactive între părinți, profesori, elevi și expertul german, cu scopul de a facilita comunicarea și colaborarea dintre familie și școală și de a găsi soluții privind orientarea școlară și profesională;

– activități de informare și consiliere;

– cursuri, ateliere de lucru;

– consiliere cu privire la alegerea școlii / carierei viitoare etc.

Activităţile se vor desfășura la I.Ș.J. Botoșani, dar și în unităţi de învăţământ sau instituţii educaţionale. De asemenea, având în vedere tematica proiectului, s-au programat vizite la Instituţia Prefectului – judeţul Botoşani, la Primăria Municipiului Botoşani și la A.J.O.F.M. Botoșani.

“Ne dorim facilitarea legăturii dintre familii, personalul școlii și comunității, dezvoltarea relațiilor de colaborare între profesori, elevi și părinți, o orientare educațională și profesională mai bună,” a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page