Important

LOCAL | Echipe de la Delgaz acționează pentru remedierea avariilor produse în urma furtunilor din ultimele 24 ore

Furtunile puternice din ultimele 24 de ore au cauzat numeroase avarii ale reţelelor electrice aeriene din judeţele Botoşani, Suceava, Bacău şi Neamţ.

Vântul intens, în rafale, a cauzat ruperea stâlpilor şi a conductoarelor electrice, precum şi deteriorarea de elemente de izolaţie şi susţinere a acestora.

O situaţie deosebită a fost înregistrată în judeţul Botoşani, unde 11 stâlpi ai reţelei de medie tensiune sunt rupţi în zona Dângeni, iar acoperişul unei clădiri a fost proiectat peste un post de transformare în localitatea Iacobeni. Şi în judeţul Bacău sunt trei stâlpi rupţi în zona Poiana Sărată.

Zeci de echipe ale companiei şi ale contractorilor intervin în permanenţă de ieri după-amiază, astfel că la această oră am reuşit să remediem o mare parte a avariilor.

Intervenţiile au loc de multe ori în condiţii de acces în teren foarte dificil, ce face imposibilă folosirea utilajelor pentru înlocuirea stâlpilor rupţi şi transportul materialelor şi echipamentelor necesare pentru lucrările de reparaţii.

În continuare executăm lucrări pentru reluarea alimentării în 22 de localităţi din judeţul Bacău, două din Botoşani, cinci din Neamţ, una din Suceava şi şapte din Vaslui.

Din considerente de siguranţă, recomandăm persoanelor din zonele afectate să nu se apropie de conductoarele căzute la pământ sau de stâlpii prăbuşiţi ori înclinaţi.

Îi asigurăm pe toţi clienţii noştri că depunem toate eforturile astfel ca alimentarea cu energie electrică să fie reluată în toate zonele cât mai repede posibil.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page