AdministratieImportantJudet

LOCAL | Drumurile comunale din Tudora vor fi asfaltate în acest an

Vești bune pentru șoferii care tranzitează comuna Tudora, dar mai ales pentru locuitorii din zonă: două drumuri comunale vor fi modernizate, în acest an, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării.

Primul proiect, de aproximativ 6 milioane de lei, presupune execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local DC55, DS1451, DS420 și DS1128, (zona Cornățel și Dealul Curții), în comuna Tudora, județul Botoșani” .

Firma care a câștigat licitația a început chiar înaintea sărbătorilor să pună stratul de umplutură de balast însă condițiile climatice nu au permis continuarea lucrărilor.

Al doilea proiect, în valoare de 3 milioane de lei, presupune execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local DS1257, DS1208, DS1755, DS2227, DS1875, DS2101 și DS2003 (zona Capu Codrului), în comuna Tudora, județul Botosani” .

Pe lângă asfaltare, vor fi executate și lucrări de dalare și betonare a șanțurilor.

Investițiile sunt cu atât mai necesare cu cât în comună nu există niciun drum comunal asfaltat, după cum spune primarul Mihai Petria.

“Nu avem niciun drum asfaltat în comună, doar un drum betonat. Cetățenii au nevoie de condiții, iar noi tragem speranțe că vor veni bani pentru toate proiectele pe care le avem. Lucrările vor fi reluate imediat ce vremea o va permite.” a declarat ing. Mihai Petria, primarul comunei Tudora.

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page