LOCAL | Drumul spre Roma intra in reabilitare! Vezi cat va costa!
Două drumuri judeţene din judeţ au primit undă verde la alocare de fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu a efectuat o serie de vizite la Bucureşti pentru obţinerea de fonduri în vederea reabilitării unor artere judeţene.
O sumă însemnată, respectiv aproximativ 5 milioane de euro vor fi direcţionaţi spre Botoşani o parte pentru reabilitarea drumului judeţean spre Roma, iar o altă parte pentru consolidarea versanţilor. „Luni, vor fi semnate pentru Botoşani undeva la 200, 300 chiar pentru drumuri şi am putut obţine o consolidare a drumului Botoşani – Roma şi Botoşani – Cişmea – Roma în valoare de 200 de miliarde de lei. Avem drumul Botoşani –Cişmea – Roma, 116 miliarde şi Botoşani – Roma 96 de miliarde, undeva la peste 200 de miliarde care va fi semnat săptămâna viitoare”, a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele CJ.
De asemenea, o altă arteră rutieră care urmează a fi modernizată este cea spre Ungureni, sursa financiară fiind aceeaşi. „Am fost la Bucureşti şi săptămâna trecută şi săptămâna, în cel mai scurt timp vom avea un aviz pozitiv pentru drumul Coşula – Buda – Ungureni în valoare de 149 de miliarde de lei, am primit avizul pentru acest drum, proiectul a fost aprobat, deja a ajuns hârtia la CJ, a plecat de la minister de acum 2 zile, în cel mai scurt timp vom semna contractul de finanţare”, a mai spus şeful CJ.
sursa: botosaneanul.ro
Nu e corect… sunt zeci de alte drumuri care sunt sub orice critica… o parte din drumul spre Roma trebuie reabilitat dar sunt altele care au efectiv cratere de 1-2m in asfalt sau nu au asfalt deloc pe portiuni insemnate…
ca de obicei in botosani, se face totul dupa ureche…
Bravo domnule Turcanu..chiar era necesar de refacut drumul spre Roma..circul saptamanal si chiar ma bucur pentru acest lucru.