Importantsocial

LOCAL | Două noi focare de pestă porcină africană (PPA) au fost confirmate pe raza judeţului

În cadrul şedinţei Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), întrunită azi, s-au aprobat două planuri de măsuri, în urma cazurilor nou apărute. 
Este vorba despre un focar de PPA la porc domestic într-o gospodărie din Sârbi (Vlăsineşti), la o exploataţie de două porcine şi un alt focar la porc mistreţ, pe raza comunei Hăneşti, animalul fiind găsit în urma unui accident auto.
Prin urmare, cel puţin în ce priveşte cazul la porc mistreţ, s-a impus, conform rigorilor legii, ca în termen de 60 de zile, mistreţii de pe raza comunei Hăneşti să fie împuşcaţi.
Prefectul Dan Şlincu, preşedintele CLCB, a susţinut tot azi o şedinţă de lucru şi cu reprezentanţii mai multor fonduri de vânătoare din judeţ, tematica fiind reprezentată tot de pesta porcină africană.
În condiţiile în care mistreţul este unul din vectorii de propagare a virusului PPA, vânătorilor li s-au solicitat razii pe fondurile administrate şi îndeplinirea cotei, în condiţiile în care oamenii din judeţ susţin că văd cum turme de mistreţi migrează sau simt adesea miros de cadavru de animal din culturile pe care le deţin. 

Pe de altă parte, vânătorii au precizat că fac tot ce pot însă în această perioadă a anului este o misiune grea împuşcarea mistreţilor. „Aceste animale migrează şi, din cauza vegetaţiei bogate, sunt şi foarte greu de dibuit. Facem tot ce putem”, a susţinut Cosmin Humelnicu, şeful Agenţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi (AJVPS).
Autorităţile locale au întărit şi apelul adresat proprietarilor de animale, de a respecta minimul de măsuri privind biosecuritatea, astfel încât focarele să fie ţinute sub control.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page