ImportantLocal

LOCAL | Doi tineri au bătut cu bâtele un bărbat ce se afla în trecere prin fața unui bar din Botoșani

Doi tineri, care în seara zilei de duminică, 28 februarie a.c., au fost amendaţi de jandarmii botoşăneni cu 1500 de lei, pentru scandalul provocat într-un bar de pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoşani, s-au întors după aproximativ jumătate de oră, ,,înarmat” fiecare cu câte o creangă groasă.

Ghinionul a făcut ca în faţa aceluiaşi bar să se afle un bărbat pe care nu îl cunoşteau, acesta fiind lovit de către scandalagii fără motiv cu bâtele, cu pumnii şi cu picioarele.

Un echipaj de jandarmi a intervenit în timp scurt, la solicitarea telefonică a unui agent de pază şi i-a imobilizat pe agresorii aflaţi în stare avansată de ebrietate.

Cei doi tineri au refuzat să coopereze cu forţele de ordine, unul dintre ei fiind încătuşat datorită comportamentului său violent şi condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

Jandarmii le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovire şi alte violenţe”, iar dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru competentă soluţionare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page