EducatieImportant

LOCAL | Directorul unui liceu din Botoșani, format de experți francezi

Doi experți francezi pentru cooperare bilaterală au luat parte, pe 7 și 8 octombrie, la un eveniment de formare, la care au participat 58 de directori de licee agricole, în vederea organizării și coordonării stagiilor de practică pentru elevi. Cei doi experți sunt Paul Ménard, profesor la Liceul Horticol Lyon Dardilly și coordonator al rețelelor de cooperare internațională pentru România și Bulgaria și Stéphane Vrevin, expert tehnic internațional francez, atașat pe lângă Ministerul român al Educației Naționale. Aceștia au fost cooptați în acest proiect de Ambasada Franței în România, prin intermediul consilierului agricol regional pentru România și Bulgaria, Marie Luce-Ghib.
Cele 58 de licee agricole care au beneficiat de expertiza franceză sunt cele incluse în programul de finanțare al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), program care a fost lansat la începutul acestui an școlar și care își propune să creeze condițiile necesare pentru a atrage cât mai mulți elevi spre învățământul agricol, pentru a asigura forță de muncă tânără în agricultură.
În Franța, învățământul agricol se află sub tutela Ministerului Agriculturii și include 807 instituții de învățământ, cu 138 363 de elevi înscriși, și cu o rată de promovabilitate de 87,2%. Mai multe detalii puteți regăsi aici .
În Franța, există o rețea franceză pentru colaborarea cu România, gestionată de Paul Menard, care federalizează acțiunile întreprinse în Franța de către unitățile de învățământ agricol. Scopul său este de a consilia și de a pune în contact actorii francezi care lucrează cu România. Rețeaua franceză acționează în beneficiul creării și dezvoltării unor parteneriate puternice și de durată, care să conducă la operațiuni ce vizează schimburile de cursanți sau /și personal tehnic implicat în formarea agricolă, în cadrul programelor de mobilitate colectivă sau individuală. De asemenea, rețeaua colectează și diseminează informații despre țară, precum date practice despre programele de mobilitate, despre funcționarea sistemelor de învățământ, date agricole etc., de la instituțiile membre. Totodată, rețeaua răspunde solicitărilor de colaborare din învățământul secundar sau superior din România, cum este cazul evenimentului desfășurat pe 7 și 8 octombrie la București.
„Rețeaua România” din Franța este constituită din instituții de formare agricolă din învățământul secundar, de exemplu licee agricole, din învățământul superior, precum școli de inginerie, și BTS și din domeniul formării continue pentru adulți, inclusiv ucenicii. Aproximativ 180 de unități agricole franceze au derulat deja un proiect sau o acțiune de cooperare cu România.
Această formare este rezultatul discuțiilor începute în cadrul unui schimb de experiență din Franța și continuate apoi cu Ambasada Franței în România și MADR, în cadrul parteneriatului strategic semnat între cele doi țări. În luna aprilie 2019, Fundația World Vision România a organizat, în cadrul programului „Mândru să fiu fermier”, o vizită de studiere a învățământului agricol din Franța, țară în care educația agricolă este a doua cea mai importantă filieră după cea teoretică din sistemul educațional național. Au participat licee implicate în program,  reprezentanți ai MADR, ai Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Federația GAL-urilor din Romania.
„Pregătirea profesorilor de liceu agricol este esențială dacă vrem să avem specialiști și fermieri de succes în viitor. În condițiile în care, pentru predare, profesorii se ghidează după manuale din anii 80 sau 90 – singurele disponibile -, este extraordinar să avem sprijinul Franței, țară cu un sistem de învățământ agricol extrem de performant. Cred că este un început bun pentru liceele agricole din România. Pe de o parte, avem implicarea Ministerului Agriculturii pentru asigurarea bazei materiale și, pe de altă parte, acest transfer de know-how generat de colaborarea cu experți și licee agricole din Franța”, a declarat Crenguța Bărbosu, Senior Program Manager Agricultură și Dezvoltare la Fundația World Vision România.
Evenimentul a avut loc în aula Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti” și a reunit directorii celor 58 de licee agricole recent incluse în programul de finanțare al MADR. Au participat: Maricel Floricel Dima, Ministru Secretar de Stat și Gheorghe Lăcătușu, Consilier superior – MADR, Felicia Săndulescu și Cecilia Crăciun – Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) precum și Paul Ménard, Stéphane Vrevin, experți francezi în cooperare bilaterală și Marie-Luce Ghib, consilier regional afaceri agricole – Ambasada Franței  în România.
Pentru informații suplimentare sunteți rugați să o contactați pe Marie-Luce Ghib sau Gabriela Dita ([email protected] / [email protected]) sau Daniela Farcaș, Fundația World Vision România, la telefon 0731 444 773 sau email: [email protected].

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page