Important

LOCAL | Din cauza vitezei, un tânăr s-a răsturnat cu mașina și s-a oprit în două vehicule parcate

Duminică, un tânăr de 21 de ani din municipiul Dorohoi care conducea un autoturism pe bulevardul Victoriei din aceeaşi localitate, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu un scuar şi un indicator rutier, ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă şi oprindu-se în două vehicule parcate regulamentar.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, cu ocazia verificărilor s-a constatat că tânărul nu are asupra sa actele de identitate, iar inspecţia tehnică periodică a vehiculului este expirată din luna februarie 2019.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională, conform prevederilor OUG 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă în cuantum de 1.305 lei şi reţinerea certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare, precum şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page