Local

LOCAL | Delegaţie din Ucraina aşteptată la Botoşani pentru schimb de experienţă

Luni dimineaţă prefectul Dan Nechifor va primi vizita unei delegaţii de peste 15 de musafiri sosiţi din Ucraina pentru un schimb de experienţă în domeniul serviciilor de asistenţă socială.

Însoţiţi de reprezentanţi ai Ministerului Muncii din România, specialiştii de peste graniţă derulează un program lansat de Ministerul Politicii Sociale din Ucraina din interesul de a cunoaşte experienţa ţării noastre în acest domeniu, dat fiind faptul că în ţara vecină se desfăşoară reforma în asistenţă socială.

Programul delegaţiei va dura o săptămână, timp în care, cu aportul important la Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Intervenţie Socială Botoşani, musafirii vor face vizite ale unor centre specializate şi vor urmări prezentări ale organizării şi legislaţiei româneşti. Centrele vizitate vor fi Unitatea de Asistenţă Medico – Socială din Mihăileni şi Centrul de zi pentru copii ”Jurjac” din Dorohoi.

Principalul scop al programului este prezentarea sistemelor de prevenire şi combatere a erorilor, fraudelor şi corupţiei în asistenţă socială, dezvoltate de România, beneficiile şi mijloacele de realizare a unor astfel de sisteme.

Stagiul face parte dintr-un număr de patru asemenea vizite de lucru pentru câte 15 persoane din conducerea Ministerului Politicii Sociale din Ucraina, dar şi conducători ai instituţiilor similare AJPIS Botoşani, celelalte stagii desfăşurându-se în Braşov şi Bucureşti (două).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page