EvenimentImportant

LOCAL | De Ziua Internațională a Anticorupției s-a desfășurat campania ,,Tu poți face lumină”, care a vizat cadrul de cooperare transfrontalieră – FOTO

În scopul promovării integrității și adoptării unui comportament responsabil în societate, în data de 09 Decembrie a.c., cu ocazia aniversării Zilei Internaționale Anticorupție, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a venit în sprijinul Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova şi Serviciul Protecție Internă şi Anticorupţie din Republica Moldova, a participat la campania de conștientizare a cetățenilor din cele două state intitulată „Tu poţi face lumină!”.

Scopul campaniei bilaterale este conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție și informarea în legătură cu modalitățile de sesizare ale acestora, dezvoltarea unui climat de siguranță publică și crearea unui cadru de cooperare transfrontalieră.

La frontiera de est, lucrători din cadrul Direcției Generale Anticorupție, poliţişti de frontieră din România şi Republica Moldova şi lucrători din cadrul Serviciului Protecție Internă şi Anticorupţie din  Republica Moldova au distribuit în Punctele de Trecere a Frontierei Stânca – Costești, Sculeni – Sculeni , Albița – Leușeni și Oancea – Cahul materialele informative însoțite de recomandări referitoare la adoptarea unui comportament integru și a unei atitudini pro-active cu privire la sesizarea faptelor de corupție.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page