Important

LOCAL | De marți intră în vigoare legea carantinei şi izolării. Ce schimbări se produc în plină pandemie de COVID

Lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, cunoscută sub denumirea de “legea carantinării și izolării”, va intra în vigoare marți, 21 iulie. Potrivit unui sondaj IRES, 75% dintre cei cu studii elementare, care au declarat că au auzit de această lege, spun că nu cunosc conținutul ei decât mică și foarte mică măsură.

Legea carantinei şi izolării nu se aplică doar în perioada epidemiei de COVID-19, ci pentru orice altă epidemie sau situație de risc epidemiologie și biologic. Prevederile actului normativ sunt pentru prevenirea introducerii și limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

Ce înseamnă carantină

Carantina persoanelor este definită în lege drept “separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen de alte persoane, în spații special desemnate de către autorități, la domiciliu sau la locația declarată de către persoana carantinată.

Cine intră în carantina

Măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care:

a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu;

b) au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată a fi infectată de o boală infecto-contagioasă.

În situația în care persoanele refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locația declarată de acestea, precum și atunci când persoanele în cauză încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deși au consimțit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control recomandă, iar reprezentantul direcției de sănătate publică decide carantinarea persoanei în spațiul special desemnat de autorități, dacă aceștia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.

Cât durează carantina
Carantina se instituie pe durata perioadei de incubație a bolii de care persoana este fie bolnavă fie suspectă. “Măsura încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubație sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, fiindu-i aplicabile dispozițiile privitoare la măsura izolării”.

Cine plătește carantina
Persoanele care ajung în carantină într-un spațiu desemnat de autorități pentru că au declarat pe propria răspundere că nu pot realiza distanțarea fizică la domiciliu nu plătesc nimic, carantina le este plătită de către bugetl Ministerului Sănătății.

Cei care nu respectă carantina la domiciliu, deși ei au declarat că vor sta acasă sau la o locație anume, au obligația de a suporta cheltuielile carantinării în spațiul special desemnat de autorități.

Ce înseamnă izolarea

În ceea ce priveşte măsura izolării la domiciliu, legea prevede că aceasta se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile in care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

Totodată documentul stabileşte că izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page