Local

LOCAL | Cum este „cinstită” memoria geniilor româneşti: cazinou şi bingo în casele lui Eminescu şi Antipa

În loc să devină centre culturale şi magnet pentru turişti, casele din Botoşani în care s-au născut şi au trăit Grigore Antipa şi Mihai Eminescu sunt magnet pentru împătimiţii jocurilor de noroc. În fosta casă a biologului Antipa funcţionează un cazinou, iar în cea a lui Eminescu se joacă Bingo.

Casa părintească din Botoşani a marelui savant Grigore Antipa este de trei ani un cazinou cu ştaif din oraş.

Clădirea, monument istoric, construită în stil franţuzesc la începutul secolului al XIX-lea de bunicii lui Grigore Antipa, este acum „mobilată“ cu păcănele, mese de poker, rulete şi spoturi publicitare.
Imobilul a fost retrocedat în 1999 unui urmaş al savantului, care, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu din Botoşani, ar fi vândut-o, în anul 2010, unui om de afaceri local, apoi ar fi plecat în străinătate.

„Asta este legea când proprietarul o revendică“, explică neputincios Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu. Noul proprietar, omul de afaceri botoşănean Eugen Tudose, a transformat-o într-un cazinou, şi aşa se face că, în casa copilăriei lui Antipa, acum se învârt zarurile şi se bat cărţile.

Şefii de la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu ridică din umeri şi spun că ei nu pot interveni, iar singura variantă de a o salva ar fi ca cineva să o cumpere şi să-i ofere destinaţia culturală pe care o merită.
„Legea permite ca destinaţia casei să fie schimbată. Totuşi, sunt de părere că omul de afaceri trebuia să ne consulte când a decis să facă asta“, spune Dănuţ Huţu.

Singurii care au tras un semnal de alarmă privind patrimoniul cultural al oraşului sunt oamenii de cultură din Botoşani.
„Nici măcar pe vremea comuniştilor nu se întâmpla aşa ceva cu bunurile de patrimoniu. Aici se dorea construirea unui aşezământ cultural. Trebuia să fie o galerie a personalităţilor botoşănene“, declară Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu“ din Botoşani. Proiectul nu a mai fost dus la bun sfârşit, iar după 1990, până la retrocedare, casa a servit drept sediu Centrului Militar Judeţean Botoşani.Citeste mai mult: adev.ro/n5t6hm

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page