ImportantLocal

LOCAL | Copii salvați din propriile familii

30 de copii din județul Botoșani au fost luați, anul trecut, din propriile familii, care îi supuneau la abuzuri fizice ori emoționale, și au fost plasați în regim de urgență în centre de plasament sau la asistenți maternali.

Ei fac parte din cei  776 de minori care au ajuns în atenția Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în urma unor reclamații sau autosesizări. 100 de cazuri au fost confirmate, iar două treimi au necesitat instituirea unor măsuri de protecție.

„ Sesizările au fost scrise, telefonice, verbale sau sub altă formă. Această cifră este în scădere față de anul 2013 și de anul 2012, ca urmare a măsurilor și planurilor desfășurate de specialiștii noștri de-a lungul anilor. ” a declarat directorul adjunct al DGASPC, Alexandru Colbu.

În total au fost semnalate peste 39 de cazuri de abuz emoțional sau fizic îndreptat împotriva copiilor, 12 cazuri de abuz sexual, din care 2 de incest, 12 situații de violență în familie și 33 de cazuri de neglijare. La acestea se adaugă și alte 6 cazuri în care părinții și-au abandonat copiii în spital. Cei mai expuși abandonului au fost copii între o lună și doi ani, iar minorii cu vârste între 6 și 12 ani sunt pe lista celor abuzați de rude sau părinți consumatori de alcool. Chiar dacă au fost consiliați, traumele psihice pot rămâne definitive, spun specialiștii.

„Cu cât agresorul este o persoană mai apropiată, cu cât a dezvoltat în timp o relație de încredere cu copilul, vorbim aici despre părinții agresori, părinții care își abuzează sexual copilul, cu atât mai gravă este trauma. În situația în care acest copil nu ajunge să beneficieze de sprijin de specialitate, poate dezvolta diverse patologii. Un copil care a fost abuzat psihic, la maturitate, de cele mai multe ori, ajunge să fie el abuzatorul ” explică psiho-terapeutul Anca Larionesei.

Tot anul trecut au fost depistați 31 de copii cu risc de abandon și alți 12 exploatați prin muncă, cerșetorie, vagabondaj, prostituție sau trafic. Cele mai multe cazuri au fost semnalate în mediul rural, în familii dezorganizate și sărace, cu părinți alcoolici care trăiesc doar din alocațiile celor mici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page