ImportantLocal

LOCAL | Consum de droguri în creştere la Botoşani!

Numărul botoşănenilor care au ajuns, anul trecut, la urgenţe din cauza consumului de droguri, s-a dublat! Cele mai multe au consumat substanţe cu potenţial psihoactiv, cunoscutele etnobotanice şi cei maimulţi consumatori vin din rândul minorilor.

În anul 2015 s-au adresat celor patru unităţi/centre de primire a urgenţelor medicale ca urmare a consumului de substanţe psihoactive un număr de 256 de persoane (67 minori), din care:

-Urgenţe medicale din cauza abuzului de medicamente:79 (din care 22 minori) r Urgenţe medicale din cauza consumului de droguri ilegale de risc şi mare risc: 0

– Urgenţe medicale din cauza consumului de SNPP (etnobotanice): 72 (din care 22 minori)

– Urgenţe medicale din cauza consumului de substanţe volatile: 11

– Tentative de sinucidere pe fondul consumului de alcool şi/sau medicamente :68 (din care 2 minori) > Intoxicaţii alcoolice minori: 33, din care 5 come alcoolice.

La Spitalul de Psihiatrie Botoşani, în anul 2015 au fost înregistrate un număr de 65 de cereri de admitere la tratament, din care 1 pentru medicamente, 2 pentru etnobotanice şi 62 pentru alcool.

Aceste informaţii au fost făcute publice şi în cadrul Colegiului Prefectural de  directorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, Vlad Axinciuc, care a făcut un apel la autoritățile locale să sprijine cu fonduri activitățile de prevenire de la nivel județean, pentru diminuarea acestui fenomen.

“S-a înregistrat o dublare a numărului de urgențe medicale la consumul de etnobotanice și disponbilitatea acestor substanțe pe piață. Noi am făcut activități fără a fi alocate fonduri, aspecte care lasă de dorit, dar pentru eficiență și impact este necesară alocarea de resurse. Fac apel la consilierii locali și județeni să uzeze de toate pârghiile legale în a face lobby pe lângă administrațiile locale pentru a contribui cu fonduri în ceea ce privește susținerea activităților de prevenire și nu numai“, a precizat Vlad Axinciuc.

Prefectul Dan Nechifor a cerut tuturor reprezentanților instituțiilor abilitate să aibă o mai mare implicare, iar periodic pe masa lui să ajungă informări referitoare la situația consumului de substanțe interzise.

Având în vedere indicatorii prezentați asta este în măsură să ne alarmeze și este evident că avem de a face cu un fenomen care trebuie stopat. În legislație se vorbește despre reducerea ofertei, eu prefer să fie dispariția ofertei de droguri și alte substanțe. Se pare că față de anul trecut ar trebui să ne propunem mult mai mult”, a spus prefectul județului Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page