AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Cimitirul Pacea ar putea fi extins

Dacă aleșii locali vor vota proiectul de hotărâre de CL, conducerea societăţii Urban Serv va lărgi cimitirul cu aproximativ 500 de metri, în spatele Stadionului de la Pacea, unde vor fi disponibile încă 450 de locuri de veci.

“Costurile pe care le implică sunt trasarea a cel puţin două alei şi împrejmuire gard. La Cimitirul Pacea avem prevăzute şi o serie de investiţii privitoare la finalizarea asfaltării aleilor pe care le-am pietruit în acest an. De asemenea, vrem să plantăm nişte pomi de o anumită înălţime cu care să acoperim cât mai repede imaginea care se vede dinspre Cornişa”, a precizat directorul Urban Serv SA, Simion Drelciuc.

Propunerea va fi făcută în următoarea ședință de Consiliu Local.

Extinderea ar rezolva, temporar, problema locurilor de veci cu care se confruntă muncipalitatea de mai bine de zece ani.

În planurile edililor se mai află și un proiect care prevede introducerea în intravilanul oraşului a unei suprafeţe totale de 7,79 hectare de teren, situată la nord- est faţă de actualul cimitir, unde se intenționează construcţia unei capele, a unei case mortuare, a unui praznicar şi a unui grup sanitar. Doar jumătate din suprafață ar fi destinată locurilor de veci.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page