LOCAL | Carne alterată şi produse expirate retrase de la comercializare!

Comisarii de la Protecţia Consumatorului au fost la datorie înainte de Crăciun, dar şi în perioada sărbătorilor de iarnă, când comercianţii au scos în galantare toată marfa pe care o aveau, chiar dacă era sau nu în termen de valabilitate.

În urma unui control efectuat la 30 de operatori economici care comercializează produse din carne, 8 au primit amenzi în valoare de 28.000 de lei, iar alți 10 s-au ales cu avertismente. 8 kg de carne a fost distrusă, pentru că era expirată.

“Au fost găsite produse cu data durabilității minimale depășite, în valoare de 125 de lei, care au fost distruse. O altă neregulă a fost informarea incompletă a consumatorilor, am mai găsit produse fără etichetă sau care nu aveau toate informațiile referitoare la caracteristicile produsului, și neindicarea prețului de vânzare. 55 de kg de produse, în valoare de 580 lei, au fost oprite temporar pentru abateri de informare”, a precizat Neculai Rață, comisar în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

Un alt control a vizat comercianții care vând carne preambalată, produse zaharoase, produse din ciocolată sau produse de patiserie.

Din cei 38 de operatori economici, 10 au primit amenzi în valoare de 36.000 lei.

7,5 kg de produse cu ambalaj deterioriat sau cu data durabilității minimale depășite, au fost oprite definitiv de la comercializare și distruse.

Alte 80 de kilograme de produse au fost oprite temporar de la comercializare pentru abateri în ceea ce privește informarea consumatorilor.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close