AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Bugetul local votat după două ore de polemici

Bugetul local pe 2015 a fot votat, astăzi, după mai bine de două ore de polemici. Acesta are o valoare de 210 milioane de lei, din care 50 de milioane pentru dezvoltare și 5 milioane pentru investiții.

“Consider ca acest buget este unul echlibrat, un buget raportat la posibilitatile si necesitatile municipalitatii, un buget pe care a trebuit sa il construim in acest an in care varful datoriei publice atinge cote maxime, cu anul 2016 va intra pe panta descendenta, a trebuit sa asiguram sume pentru ordine publica, salubritate, invatamant, subventii pentru energie termica, iluminat, sumele pe care municipalitatea trebuie sa le directioneze in zona de functionare sunt din in ce mai mari de la an la an, odata cu intrarea altor obiective in functiune”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.

Conform legii, consilierii locali au votat pe articole, bugetul fiind aprobat în forma propusă de primarul Ovidiu Portariuc.

Unii consilieri locali au adus și amendamente care au vizat sumele alocate investițiilor.

Astfel, 100.000 de lei din fondurile alocate pentru înfiinţarea serelor a fost direcţionată către Liceul cu Program Sportiv.

Aprecierile consilierilor locali din opoziție au fost acide.
Eugen Ţurcanu, care nu a votat bugetul, i-a reproşat edilului-şef al municipiului că a alocat, în acest an, prea puțini bani pentru astfaltarea străzilor și în timp ce pentru panseluțe sumele sunt mai mari cu un miliard de lei.

Am ascultat o poveste frumoasă, un basm, chiar SF. Am urmărit zilele acestea, aţi prezentat parcuri tehnologice, care nu este trecut în proiectul de buget, am văzut că vrem să cumpărăm hoteluri, pensiuni, restaurante şi nu le-am văzut în proiectul de buget. Am văzut că facem sere. Eu propun să facem şi o stână, să facem şi o porcărie şi o fermă de vaci, să dăm la spital, la copii. Am văzut că scoatem şi cartea unui fost colaborator al Securităţii, ale unor artişti locali nu putem scoate. Am văzut că aţi făcut tot ce puteţi face printr-un joc politic, ca să nu spun şantaj, ca să mă daţi în judecată, să obţineţi majoritatea pentru acest buget. Nu m-aţi convins cu nimic. Este dureros că la asfaltări dăm 26,5 miliarde lei față de 39 miliarde lei, anul trecut”, a spus Eugen Ţurcanu.

Același consilier local a criticat și modul în care au fost alocate fondurile necesare funcţionării societăţilor subordonate Consiliului Local.

“Am observat că
 ați crescut cheltuielile de funcționare, cu 40% mai mult, la fel pe salarii. Ducem o mare parte din bugetul pe anul acesta ca să ne angajăm verii, cumetrii, verișoarele, colegii de partid, neamurile și tot felul de obligații”, a adăugat Eugen Țurcanu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page