Important

LOCAL | Bucurie duhovnicească în Parohia “Vorona Centru” – FORO&VIDEO

Momente emoționante de bucurie și binecuvântare s-au petrecut duminică, 3 martie 2019, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, în inima Voronei.

Credincioșii bisericii cu hramul “Sfinților Împărați Constantin și Elena” l-au primit în mijlocul lor pe noul preot paroh Andrei Anușca. Părintele a fost transferat de la Orășeni Vale la Vorona Centru în urma unui concurs organizat după ce fostul paroh, preotul Cristian Ștefan, care a slujit aici din 1998, când lăcașul de cult a căpătat statutul de biserică parohială, s-a transferat, la rândul său, la Biserica Doamnei din Capitală.

Din luna noiembrie și până astăzi, rânduielile bisericești au fost suplinite de alți preoți din zonă.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți, în frunte cu Ahimandritul Valerian Radu, de la Catedrala Mitropolitană din Iași, iar răspunsurile la strană au fost date de Corul Mitropoliei. 

În cuvântul de învățătură, părintele a vorbit despre însemnătatea acestei zile:

“Duminca Înfricoșătoarei Judecăți ne cheamă, frați creștini, la reflecția interioară a noastră. Ați auzit ce s-a citit din Sfânta Scriptură: că unii vor fi de-a dreapt și unii de-a stânga., unii se vor pierde, și unalții se vor mântui, unii  vor reda Împărăției Lui Dumnezeu și alții vor plânge după ea. Astăzi, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, trebuie să vedem ce am făcut față de frații noștri, față de creștinii noștri și apoi să mergem în fața lui Dumnezeu.”

După terminarea Sfintei Liturghii a urmat momentul propriu-zis al instalării ca paroh al bisericii cu hramul “Sfinților Împărați Constantin și Elena. La acest eveniment au luat parte autorităţi locale, senatorul Doina Federovici, slujitorii lăcașurilor de cult din comuna Vorona, precum și numeroşi credincioşi dornici să-şi întâlnească noul păstor sufletesc.

Instalarea în parohie a fost oficiată de pr. Petru Fercal de la Parohia „Sf. Ioan Botezătorul“, protopop misionar în cadrul Protopopiatului Botoşani, care a mulțumit, înainte de toate, preotului Cristian Ștefan, cel ce a pus bazele parohiei și activităților misionare desfășurate în cadrul acesteia.

Vorona este o comună cu oameni credincioși, cu multe biserici și cu două Mănăstiri iar aceasta arată că binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă aici din belșug. Părintele Cristian Ștefan a lăsat în urmă o lucrare frumoasă și pilduitoare și va transmite și altora duhul de la Vorona. De aceea va trebui să ne implicăm în așa fel încât să nu se simtă plecarea părintelui ca o micșorare a implicării, ci dimpotrivă, să dăm dimensiune vieții duhovnicești, misionare, adiministrative și spirituale. 

Părintele Anușca Andrei va trebuie să țină seama de dragostea creștinilor, de râvna lor, dar și de respectarea Cuvântului Lui Dumnezeu și nădăjduim că tinerețea și experiența sa, dar și faptul că este cadru didactic la Seminar, îl vor ajuta în activitatea sa pastorală, misionară și culturală, cu toată dragostea și cu toată responsabilitatea. 

Vă rugăm ca și dumneavoastră să îl ajutați pe părinte, să participați la slujbele bisericii și la celelelate activități creștine” a îndemnat pr. Petru Fercal.

Preotul Cristian Ștefan este fiul primarului comunei Vorona, Aurel Ștefan, care l-felicitat, cu lacrimi în ochi, pe noul paroh:

Trăim un moment dosebit iar eu îl trăiesc cel mai intens, fiind în situația unui om care cu un obraz plânge și cu altul râde…dar pentru că toate sunt rânduite de la Dumnezeu, trebuie să luăm toate lucrurile așa cum sunt, însă cu responsabilitate. Ne bucurăm că astăzi, după o pauză neașteptată, părintele Anușca Andrei a preluat această parohie nouă, din inima Voronei, înființată din inițiativa unor voroneni vrednici, iar părintele Cristian a făcut tot ce a putut să împlinească dorința voronenilor, cea mai mare realizare fiind înființarea unei comunități sufletești în jurul bisericii. Sper ca părintele Andrei să continuie activitatea și comunitatea să crească în încredere în jurul bisericii!” a spus primarul Aurel Ștefan.

Moment de bucurie pentru comunitatea din Vorona Centru, moment de bucurie și tristețe pentru domnul primar, al cărui fiu slujește astăzi într-o biserică mare din București. Părintele Andrei Anușca preia o misiune nu tocmai ușoară, pentru că trebuie să ducă mai departe toată munca și toate proiectele acestei comunități, dar sunt convinsă că va fi ajutat și de doamna preoteasă, dar și de cei apropiați, și mai ales de enoriași. Felicitări Bisericii pentru alegerea făcută!” a transmis senatorul Doina Federovici.

Noul preot patroh Andrei Anușca a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat cu îmbelșugare peste el și familia sa, mulțumind, în același timp, cu recunoștință, pentru noua misiune preoțească încredințată, apoi a așezat în inimile enoriașilor câteva din gândurile sale.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru chemarea pe care am simțit-o încă din copilărie căreia i-am răspuns și, drept urmare, în anul 2003 am fost hirotonit ca preot de Preafericitul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Iubirea preoțească a păstorului față de păstoriți se arată în activitatea sa de iconom al Sfintelor Taine, de îndrumător ca duhovnic și organizator al parohiei. 

Se vede cu ochiul liber, din momentul în care se pășește în această de Dumnezeu binecuvântată parohie, că aici trăiesc oameni credincioși și că te afli într-o comunitate de creștini ortodocși, de români adevărați și gospodari. Vorona este unul dintre cele mai frumoase sate din țara noastră, iar asta se datorează pe de o parte locuitorilor lui, de secole oameni harnici, luminoși, cinstiți și credincioși, dar și în al doilea rând conducerilor locale și centrale, care lasă adeseori interesele și orgoliile și ambițiile proprii pentru proiecte frumoase spre binele comunei. 

În raport cu autoritățile bisericești superioare vor manifesta respect, ascultare și cooperare, conștient fiind că de aceasta depinde și respectul pe care îl voi avea eu din partea credincioșilor. Interesul superior al credinciosului trebuie să primeze! ” a spus, în cuvântul său de mulțumire, preotul Andrei Anușca.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page