Cultura

LOCAL | Bucuria prieteniei, sărbătorita la Biblioteca Județeană “Mihai Eminescu” Botoșani

Ambasada Statelor Unite ale Americii si American Councils for International Education vă invită să vă alăturați proiectului 4/4PentruPrieteni. Inspiraţi de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”, dorim să dedicăm ziua de 4/4/2019 comunității și faptelor bune.
Prin proiectul 4/4PentruPrieteni onorăm moștenirea impresionantă lăsată de Dr. Martin Luther King, Jr., de la moartea căruia comemorăm 51 de ani pe 4 aprilie 2019. Proiectul 4/4PentruPrieteni celebrează la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei, prin care ne unim forțele pentru a schimba ceva în bine în jurul nostru, oriunde ne-am afla în România. Ne oprim pentru puțin din rutina zilnică și facem ALTCEVA. Facem voluntariat în comunitatea noastră și donăm timp unor cauze nobile. Urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna Voluntarului, 4/4PentruPrieteni se dorește o recunoaștere a muncii voluntarilor în folosul semenilor lor.
Biblioteca Judeteana ”Mihai Eminescu” Botosani se alatura și in acest an proiectului, urmând a propune o mini piesa de teatru “Bucuria prieteniei”. Se spune că este mai ușor să iti faci prieteni atunci cand ești copil. Joacă împreună și proximitatea par a fi singurele condiții necesare pentru ca cel mic să vină acasă spunand că și-a facut un prieten. Pe măsura ce crește însa, prietenii sunt aleși mai atent, în funcție de compatibilitatea dintre personalități, dar și in funcție de comportamentele pe care respectivii copii le au. Prietenii aduc in viața noastră o mulțime de lucruri bune: bucurie, apartenență, sentimentul de a fi acceptat si înțeles, sprijin pentru momentele dificile. Se pare ca relațiile de prietenie cresc chiar și speranta de viață iar socializarea este un aspect important în tratarea depresiei.
Așadar, avem o mulțime de motive să ne bucurăm de prietenii din viața noastră. Elevii clasei a IV-a , coordonati de prof.Corina Andrei si prof.Teodor Andrei impreuna cu dna psiholog scolar Irina Panainte au creat o piesa de teatru pentru a impartași bucuria prieteniei cu cei mai mici cititori ai Bibliotecii Judetene “Mihai Eminescu” Botosani, o activitate care va aminti tuturor de una dintre cele mai pretioase relații dintre oameni. Ce vor învața copii din activitate: Pot descoperi aspecte ale prieteniei la care nu s-au gândit până în prezent. Pot identifica mai ușor falsele prietenii. Pot fi motivați să cultive relațiile de prietenie, amintindu-și care sunt avantajele emoționale de care se bucura în urma lor.
Coordonator proiect: Delia Rotaru
Locul desfășurării: Biblioteca Județeana Mihai Eminescu, Calea Nationala Nr 64, Botoșani
4 aprilie 2019, Interval Orar: 10:00-12:00

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page