EvenimentImportant

LOCAL| Bucovina îşi plânge azi martirii împuşcaţi la Fântâna Albă

Şi în acest an ziua de 1 aprilie este una tristă pentru românii din nordul Bucovinei şi fraţii lor din întreaga lume. E ziua când sunt comemoraţi martirii neamului, românii de pe valea Siretului, regiunea Cernăuţi, care acum 78 de ani au fost seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici în Poiana Varniţa, lângă Fântâna Albă, în timp ce se grăbeau să ajungă în Patria-Mamă, pentru a trăi în libertate. Această libertate a fost prea scumpă pentru ei. N-au reuşit să se bucure de ea. Au fost seceraţi de mitralierele sovietice la doar câţiva kilometri de graniţă. Sute de români, oameni nevinovaţi, adevăraţi creştini, iubitori de ţară şi neam, copii şi bătrâni,  şi-au găsit sfârşitul pe Valea Plângerii

Au trecut de atunci, de la acel masacru, 78 de ani, dar nimeni nu știe încă și nici nu credem că vom afla cândva adevărul, câți români au fost împușcați nevinovați de grănicerii sovietici?

La 1 aprilie 2019 la Fântâna Albă, la locul masacrului unde este ridicat un Monument în memoria românilor împușcați cu 78 de ani în urmă, se vor aduna la orele 12:00 românii din întreaga regiune Cernăuți, dar și din România și Republica Moldova, pentru a le aduce un pios omagiu martirilor neamului românesc. Vor fi prezenţi şi un sobor de preoţi din Ucraina şi România, care va oficia un serviciu divin în memoria românilor împuşcaţi la 1 aprilie 1941 la Fântâna Albă.

Autorităţile locale, dar şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ucraina, ai Consulatului General al României la Cernăuţi, oaspeţi din România şi Republica Moldova, vor depune coroane şi jerbe de flori la monumentul ridicat în pădurea Varniţa şi vor transmite mesaje de compasiune rudelor şi întregului neam românesc, întrucât această zi de 1 aprilie a fost declarată de statul român – Ziua Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrului de la Fântâna Albă.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page