ImportantInfractional

LOCAL | Botoșănenii s-au săturat de luat amenzi pentru încălcarea ordonanței militare

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, 92 de jandarmi cu 18 mijloace auto au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență. Dintre aceștia, 61 de jandarmi au executat misiuni în sistem integrat (patrulare, filtre), 14 au patrulat independent, 15 au asigurat măsuri de ordine publică la centrele de carantină, iar 2 jandarmi au însoțit autovehicule cu persoane care au fost cazate în aceste centre. Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație, precum și 3 amenzi pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, însumând 500 de lei.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost verificate 586 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse in contextul stării de urgență, ocazie cu care s-au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația, valoarea acestora depășind 120.000 de lei.
De asemenea, au fost organizate două acțiuni punctuale pe raza municipiului Botoșani și a municipiului Dorohoi, ocazie cu care au fost legitimate peste 300 de persoane si verificate 208 autovehicule, iar in urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sanctiuni contraventionale in valoare totala de peste 17.000 de lei.

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page