LOCAL | Botoșănenii pot primi 20.000 de euro de la stat pentru casă

Ministerul Mediului alocă, prin Fondul de mediu, 100 de milioane de euro pentru relansarea programului Casa verde, a anunţat ministrul de resort, Graţiela Gavrilescu.

Programul guvernamental „Casa Verde” a suferit schimbări importante. Din toamnă, statul va finanța doar achiziția de panouri fotovoltaice, care produc energie electrică. Cele solare pentru căldură și apă caldă au fost scoase din programul care va avea şi un buget record: 115 milioane de euro!

Proprietarii care vor să își monteze panouri fotovoltaice pentru a-şi asigura energia electrică vor primi bani de la stat. Programul „Casa Verde” finanțează 90% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 20.000 de lei.

Pot fi cumpărate instalații cu putere minimă de 3 kilowați, suficiente să asigure jumătate din consumul mediu al unei gospodării.

26.000 de gospodării ar urma să beneficieze de facturi mai mici la electricitate. Panourile fotovoltaice funcționează chiar și atunci când nu este soare, dar la capacitate redusă. Costurile de întreținere sunt mici.

O astfel de investiţie le poate aduce şi bani proprietarilor. Energia neconsumată nu se pierde, poate fi vândută în rețea, iar statul nu încasează taxe.

Pentru a facilita montarea panourilor fotovoltaice, autoritățile vor să renunțe la autorizațiile de construcții, care acum sunt obligatorii.

Ghidul de finanțare al programului Casa Verde poate fi consultat începând de vineri. Oficialii Fondului de Mediu estimează că programul va deveni operațional în noiembrie.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
Tags: