ImportantLocal

LOCAL | Botoşănenii invitaţi şi în acest an la ceremonialul închinat Unirii Principatelor Române

Prefectul Costică Macaleţi invită botoşănenii la cea de-a doua ediţie a sărbătorii naţionale prin care se marchează Ziua Unirii Mici. Pe 5 decembrie 2014 Camera Deputaţilor a dat votul final pentru declararea datei de 24 Ianuarie ca zi de sărbătoare naţională, iar prefectul de Botoşani a propus marcarea acestui eveniment printr-un ceremonial festiv desfăşurat la Monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Situat pe Bulevardul Mihai Eminescu, în faţa sediului central al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, edificiul îi aşteaptă şi în acest an pe toţi cei care doresc să depună o floare şi să intre în hora unirii.

Ceremonialul va începe la ora 11 şi va avea ca participanţi poliţişti, militari şi oficialităţi ale judeţului.

În prima ediţie a sărbătorii au ţinut să fie prezenţi elevi şi profesori de istorie din cadrul Colegiului Naţional „A.T.Laurian”. În acest an, generaţia tânără va fi reprezentată de elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, unitate care s-a oferit să participe la evenimentul de Duminică.

„Ceremonialul va dura maxim 20 de minute, dar, date fiind prognozele meteo, îi rog pe botoşănenii doritori să participe să se îmbrace adecvat temperaturilor geroase. Vom înfrunta împreună frigul, dar ne vom bucura de o sărbătoare a cetăţii botoşănene şi a ţării întregi. Îi aşteptăm, aşadar, pe toţi cei care vor să ni se alăture.”, este invitaţia prefectului Costică Macaleţi.

Ziua Unirii Principatelor Române a fost introdusă şi în Codul Muncii ca zi liberă, însă românii se vor putea bucura cu adevărat de aceasta abia de anul viitor, data de 24 Ianuarie fiind în 2017 într-o zi de luni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page