LOCAL | Botoșănean cercetat după ce a rănit un biciclist și a părăsit locul accidentului

La data de 17.10.2018 un bărbat de 79 de ani a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că, la data de 13.10.2018, fiul său, în vârstă de 45 de ani a fost victima unui accident rutier.

Din cercetări a rezultat faptul că la data de 13.10.2018, un bărbat de 58 de ani din municipiul Botoşani care se deplasa în calitate de conducător auto pe raza localităţii Hlipiceni, a surprins şi accidentat un bicilist care se deplasa din sens opus.

După producerea accidentului, conducătorul auto a transportat victima la domiciliu, părăsind locul producerii evenimentului. Ulterior, la data de 17.10.2018, victima a solicitat intervenţia cadrelor medicale pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Mai mult, în zilele de 15-16.10.2018, conducătorul auto a înlocuit lampa semnalizare şi oglinda retrovizoare de pe partea stângă şi a vopsit elementele de caroserie avariate.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea sau ştergerea urmelor accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, în vederea luării măsurilor legale.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
Tags: