EvenimentImportant

LOCAL | Biserica Catolică: 150 de ani de la deschiderea Casei Clericilor pentru tinerii lipsiți de bani, dar dornici de preoție

Miercuri, 16 octombrie, începând cu ora 18.00, întreaga comunitate a Parohiei Romano-Catolice ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Botoșani s-a adunat în bucurie alături de surorile Institutului ”Fiicele Doamnei Noastre a Milostivirii” la celebrarea unei liturghii de mulțumire într-o zi cu multe semnificații și cel puțin la fel de multe ocazii de sărbătoare a sufletului – 150 de ani de la deschiderea Casei Clericilor pentru tinerii lipsiți de resurse economice și orientați spre preoție, 70 de ani de la declararea ca Sfântă a fondatoarei, Maria Giuseppa Rossello, 15 ani de prezență activă a Grădiniței Girotondo în orașul nostru, și totodată 60 și 50 de ani de viață consacrată a Sr. Maria Bianca, respectiv a Sr. Maria Lucia. De asemenea, în mijlocul nostru am avut-o prezentă pe Maica Generală a Insitutului: Madre Angela Maria, împreună cu voluntarii din Bolzano.

Primele case ale congregaţiei s-au dezvoltat în Italia. La moartea fondatoarei, congregaţia avea 65 de case active. Astăzi surorile activează în peste 21 de ţări; congregaţia este prezentă în Europa, Asia, America Latină şi Africa. Familia Rosselliană cuprinde, pe lângă surori, mai multe ramuri: Preoţii Milostivirii, Asociatele Laice în Apostolatul Milostivirii, Colaboratorii Laici, Agenţi ai Milostivirii. În Dieceza de Iaşi, surorile sunt prezente la Botoşani, punând în practică dorinţa arzătoare a sfintei Maria Giuseppa Rossello: “Dacă aş putea avea braţele atât de lungi încât să îmbrăţişez toată lumea şi să fac bine tuturor!”.

Asociaţia ce stă la bazele Grădiniței Girotondo a fost înfiinţată cu scopul de a oferi asistenţă socială pentru copii preşcolari şi şcolari proveniţi din familii defavorizate social şi material cât şi familiilor acestora, de a promova şi apăra drepturile copiilor (sănătate, educaţie, îngrijire, etc.). Grădinița Girotondo, începându-și activitatea acum 15 ani, și-a deschis porțile pentru copii ce provin din medii defavorizate, oferindu-le activități educative, o masă caldă, activități de recreere și de petrecere a timpului liber.

În cadrul sărbătorii comunității catolice botoșănene, Mons. Grigore Duma a subliniat, prin prețioase vorbe de duh, necesitatea prezenței iubirii în cadrul slujirii lui Dumnezeu: ”Sfânta Maria Giuseppa Rossello a îmbrățișat această idee de a iubi și mai ales de a iubi din toată inima, întotdeauna. Ne-a învățat pe noi acest lucru, și continuă să ne învețe! În descrierea vieții ei, fiecare clipă este o revărsare de iubire mai ales față de cei marginalizați, de cei săraci.”

Momentul cel mai emoționant al serii l-a constituit, desigur, reînnoirea voturilor sorei Maria Bianca și sorei Maria Lucia, în fața superioarei generale, Madre Angela Maria. De asemenea, în cadrul aceleiași celebrări și-au reînnoit promisiunile și doamnele din Familia Rosselliană.

Așadar, în tonuri de bucurie, surorile și totodată membrele Familiei Rosselliene au amintit că, dacă vrem să vedem, sunt chiar și printre noi exemple frumoase ale trăirii credinței, modele de urmat în ținerea luminii bunătății veșnic aprinse în noi. 

Comunicat

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page