ImportantLocal

LOCAL | Autorităţile iau în calcul măsuri suplimentare de semnalizare în două intersecţii periculoase din judeţ!

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, col. Radu Anton, a solicitat astăzi, în Şedinţa de Colegiu Prefectural, ca administratorii drumurilor, dar şi angajaţii Poliţiei să găsească soluţii care să vină în sprijinul şoferilor care tranzitează două dintre cele mai periculoase intersecţii din judeţ.

 “Sunt două intersecţii unde se produc frecvent accidente, unele deosebit de grave. Este vorba de intersecţia de la Orăşeni Deal şi cea de la Roşiori cu drumul național Botoşani – Săveni. Când se vine de pe anumite sensuri nu se vede intersecţia, efectiv nu e vizibilă, poate o gândim mai bine cum să facem acele marcaje, poate cu denivelări la o distanţă mai mare faţă de intersecţie sa puna şoferul în atenţie. Nu zic că e numai problema celor de la drumuri, dar poate şi poliţia… trebuie gândit. Dacă se vine dinspre Cristeşti spre Orăşeni drumul de după intersecţie este în panta şi nu permite şoferului să identifice clar. E un marcaj făcut acolo cu dungi albe, e pus un STOP, dar e exact în intersecţie. Dacă vine cu viteză şi nu e localnic e o problemă!”, a spus col. Radu Anton.

Sorin Clim, directorul DJDP, a spus că problema a fost discutată cu reprezentanţii IPJ şi a decis ca cele două intersecţii să fie semnalizate suplimentar.

“Cu toate ca sunt semnalizate conform, vom face o presemnalizare mai buna pentru participantii la trafic si speram sa nu mai fie evenimente”, a spus Sorin Clim.

Prin urmare, atât la Roşiori, cât şi la Orăşeni Deal, vor fi montate panouri de informare cu drumurile pe care se poate ajunge din respectivele intersecţii, iar la Orăşeni Deal pe o porţiune de 100-150 de metri va fi instituită limitare de viteză la 30 km/h.

Tot aici vor fi montate şi indicatoare rutiere suplimentare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page