LOCAL | Asociația B-Right Media decernează Premiul Învățătorul Anului 2015

Asociația B-Right Media va decerna pentru a treia oară Premiul Învățătorul Anului, în cadrul Galei Angelica Gherman, ce va fi organizată vineri, 20.11.2015, începând cu ora 18.00, la Complex Europa din Botoșani.

Competiția pentru acest premiu a fost lansată la începutul lunii noiembrie, adresându-se tuturor învăţătorilor din judeţ, cu rezultate deosebite la catedră, cărora li s-a oferit oportunitatea de a se înscrie în competiție, indiferent de vechimea în învățământ, vârstă, de mediul (urban sau rural) în care se află școala unde își desfășoară activitatea.

Finaliștii vor primi diplome care să ateste că au ajuns în finala concursului, în timp de câştigătorului i se va decerna placheta „Învăţătorul Anului 2015”, alături de o finanţare de 1000 de lei. De asemenea, va primi consultanţă și mediatizare gratuită din partea Asociaţiei B-Right Media pentru un proiect educativ pe care îl va derula, în baza acestei finanțări, până la sfârșitul anului 2015.

Ediția 2015 a Galei „Angelica Gherman”este organizată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Botoșani, în cadrul proiectului „Nonformal…Internațional!”.

Despre Angelica Gherman și despre eveniment
Angelica Gherman, în memoria căreia Asociaţia B-Right Media organizează anual această Gală, a fost şi va rămâne în amintirea tuturor ca o învăţătoare şi autoare de cărţi şcolare cu un palmares impresionant care cuprinde: 21 de cărţi şcolare apărute şi două în curs de apariţie, toate editate la Bucureşti; tiraje însumând peste 300.000 de exemplare distribuite în întreaga ţară şi în Republica Moldova, în librăriile tradiţionale şi virtuale; 37 de ani de carieră la catedră; sute de elevi cărora le-a îndrumat primii paşi în şcoală; diploma „Gheorghe Lazăr – clasa I”, obţinută în anul 2007 şi diploma „Educatorul Deceniului” decernată de Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, respectiv Diploma de Merit în domeniul Educaţie, acordată de Primăria Municipiului Botoşani la prima ediţie a Galei Valorilor Feminine, în anul 2009. Angelica Gherman s-a stins din viaţă la 1 martie 2012, după ce, timp de mai mulţi ani, s-a luptat cu o boală necruţătoare.

Gala Angelica Gherman a fost lansată oficial la 1 martie 2013, la prima ediție fiind decernat premiul pentru Învățătorul Debutant al Anului. În cadrul aceluiași eveniment, Filiala Botoșani a Uniunii Scriitorilor i-a acordat Angelicăi Gherman o Diplomă de Excelență post-mortem pentru activitatea editorială desfășurată. Începând cu a doua ediție a fost modificat formatul concursului, fiind decernat premiul cel mare pentru Învățătorul Anului, indiferent de vechimea la catedră.

Câștigătoarele edițiilor anterioare sunt: 2013 – Bianca Ababei (Școala nr. 6 Grigore Antipa Botoșani) și 2014- Mariana Agache (Școala nr. 14 Ștefan cel Mare Botoșani).

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close