AdministratieImportant

LOCAL | Artistul Nicolae Botgros a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani – FOTO&VIDEO

Marți la Primăria municipiului Botoșani s-a consumat momentul festiv al acordării titlului  de  Cetățean de Onoare al orașului Botoșani, artistului Nicolae  Botgros, la  propunerea  președintelui Fundației ,,Nicoarăˮ Botoșani, domnul Ștefan Dodiță.

Nu sunt mulți români cărora să nu le fie cunoscut numele Nicolae Botgros, întrucât acesta este asociat cu ceea ce înseamnă melosul popular al tuturor celor care, indiferent de ce parte a Prutului se află, simt românește. E un nume care stă alături de cel al poetului patriot Grigore Vieru și familiei Ion și Doina Aldea-Teodorovici, românii care au trecut Styxul spre a cânta și acolo despre bucuria și șansa de a fi român.

Nicolae Botgros s-a născut pe 25 ianuarie 1953, în satul Badicu-Vechi, raionul Cahul, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (azi Republica Moldova), în familia lăutarului Dumitru Botgros.

Nicolae și cei doi frați au învățat să cânte la câte un instrument, lui Nicolae revenindu-i toba. La șapte ani s-a dus la Școala de muzică din Cahul, dar a renunțat, din motive financiare. Va relua studiile la Soroca la liceul de muzică numit pompos ,,Școala de iluminare culturalăˮ, unde alege vioara.

Aici  va asista pentru prima dată la un concert al Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii” cea care a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filamornicii de Stat din R.S.S. Moldovenească, de către interpretul Nicolae Sulac.

Prima orchestră dirijată de Nicolae Botgros a fost „Ciocîrlia” de la Edineț. A activat apoi în „Joc”. În 1973 s-a mutat la Chișinău și a devenit violonist în orchestra „Mugurel”.

Datorită abilităților sale de violonist, Nicolae Botgros a fost numit în 1978 conducător al Orchestrei Populare „Lăutarii”.

În activitatea solo a înregistrat 2 albume : Ploaie Doamne cu stropi mari și Virtuozii Basarabiei, dar a colaborat la sute de materiale muzicale înregistrate cu interpreți de muzică populară, precum: Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Dinu Iancu Sălăjan, Zinaida Julea, Ștefan Bănică Jr. etc.

Pentru aportul său deosebit în promovarea românismului și a valorilor muzicii populare, în 2014, Botgros a fost decorat de Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria B – „Muzică”, în calitatea sa de director artistic și prim-dirijor al Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”.

Domnia sa, într-un interviu realizat în anul 2008, menționa: ,,Pe unde m-am dus cu vioara mea, m-am prezentat ca roman si am afirmat asta cu tarie și de pe scena, și in afara ei. Asta am invatat intai si intai de la tatal meu, care n-a fost un lautar de prispa, ci unul profesionist, de elita si de papion, cum spunem noi, cu studii muzicale, scolit la Iasi, care a cantat la curtile regale ale Europei. El nu spunea niciodata că ar cânta muzica moldovenească, ci spunea chiar așa: ,,muzica noastra romaneasca”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page