Importantsocial

LOCAL | Aproximativ 7.000 de pachete de țigări și un autoturism, confiscate de poliţiştii de frontieră

Polițiștii de frontieră botoşăneni au depistat și confiscat, în urma unei acțiuni specifice desfășurată în zona de competenţă, aproximativ 7.000 pachete cu ţigări de contrabandăîn valoare de peste 66.800 lei.

 

În data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti şi Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani – I.T.P.F. Iași, acţionând în baza unor informaţii, au organizat o acţiune specifică în zona de competenţă.

Astfel, colegii noștri au identificat pe un drum forestier, pe direcţia localităţii de frontieră Băbiceni, judeţul Botoşani, un autoturism abandonatîn care au putut fi observate mai multe colete cu ţigări.

Imediat, s-au luat măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei, iar autoturismul a fost transportat la sediul instituției, unde, în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 6.970 pachete cu ţigări, de proveniență Duty Free.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 66.800 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 19.000 a fost indisponibilizat.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în aria infracţională.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page