ImportantLocal

LOCAL | Taxe pentru animalele de companie ţinute la bloc? Legal sau nu?

In România există un număr mare de iubitori de animale, dar și un număr considerabil de animale de companie. Dintre aceste animale de companie, foarte multe trăiesc la bloc, iar unii dintre stăpânii acestora sunt somați să plătească diverse taxe pentru animalele pe care le dețin în apartamente. Dar este legală această practică a solicitării de taxe suplimentare pentru animalele de companie ce trăiesc la bloc?

Românii sunt mari iubitori de animale de companie, iar acest lucru este vizibil atât în localitățile mici, cât și în marile orașe. De exemplu, numărul de câini de companie din România este, potrivit statisticilor europene, de aproximativ 4.150.000, în timp ce în Marea Britanie sunt 8.500.000 de câini, în condițiile în care Marea Britanie are o populație de peste trei ori mai mare decât cea a României.

Legislația din țara noastră privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari nu reglementează în mod clar situația animalelor de companie ce trăiesc la bloc sau a taxelor pe care stăpânii ar trebui să le plătească pentru acestea.

În schimb, Legea nr. 230/2007 permite adunării generale a proprietarilor să adopte o hotărâre în acest sens, prin care să se instituie o taxă pentru animalele ce trăiesc în apartamentele situate într-un bloc. Vizate de aceste taxe nu sunt toate animalele de companie, ci, de cele mai multe ori, doar câinii și pisicile.

Totuși, specialiștii atrag atenția că această măsură poate fi contestată. Art. 26 din actul normativ amintit anterior stipulează că dacă “o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociației de proprietari sau este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceștia pot ataca în justiție respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia”.

Așadar, în legislația care reglementează viața la bloc nu există prevederi clare privind instituirea unei taxe pentru animalele de companie care trăiesc la bloc, dar permite asociațiilor de proprietari să ia o astfel de hotărâre. În plus, consiliile locale pot adopta hotărâri prin care să se reglementeze condițiile în care pot fi deținute animalele de companie din respectiva localitate, potrivit avocat.net.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page