Important

LOCAL | Amenzile contravenționale ar putea fi transformate mai ușor în muncă în folosul comunității

Persoanele ce sunt sancționate contravențional și nu-și plătesc la timp amenzile ar putea fi obligate mult mai ușor de autoritățile statului să presteze, în contul amenzilor neplătite, muncă în folosul comunității. Această măsură se regăsește într-o inițiativă legislativă înregistrată recent la Senat pentru dezbatere.

Schimbarea modului în care amenzile sunt înlocuite de sancțiunea cu muncă în folosul comunității este prevăzută în Propunerea legislativă pentru modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, document ce a fost pus de curând în dezbaterea senatorilor și care are nevoie, pentru a se putea aplica, de votul favorabil al Parlamentului, al șefului statului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Propunerea legislativă vizează modificarea, în sensul accelerării procesului, a modului în care amenzile contravenționale neplătite sunt transformate în muncă în folosul comunității. Mai exact, documentul stipulează că, în cazul amenzilor neplătite într-un anumit termen, decizia înlocuirii amenzii cu muncă în folosul comunității va fi luată de către consiliul local, nu de o instanță judecătorească, așa cum se întâmplă în prezent.

În esență, dacă proiectul va ajunge să se aplice, atunci când se va depăși termenul pentru plata unei amenzi contravenționale, consiliul local va decide înlocuirea acesteia cu obligația de a presta muncă în folosul comunității.

„În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale (…) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul sesizează consiliul local în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, prin hotărâre a consiliului local”, se precizează în document.

Durata maximă a perioadei în care contravenientul trebuie să presteze muncă în folosul comunității va fi, potrivit inițiativei legislative, de 50 de ore, iar pentru minorii ce au împlinit 16 ani, de 25 de ore.

Executarea sancțiunii va fi urmărită, după cum este precizat în textul propunerii legislative, de către primari, prin intermediul unor persoane împuternicite în acest sens, cu sprijinul polițiștilor.

Atenție! Această propunere legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată de ambele Camere ale Parlamentului, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.

Sursa: avocat.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page