Important

LOCAL | Agenții economici din Botoșani amendați de către inspectorii de muncă

În  cursul  lunii  ianuarie  2019 în  domeniul Relaţii de Muncă au fost efectuate  controale la   un număr de 98 angajatori, cu un număr de 3155  salariaţi din care 2087 femei . Au fost  sanctionaţi 27 angajatori, au  fost  dispuse  160  de  măsuri, au  fost  aplicate  27 sancţiuni contravenţionale  din  care  10  avertismente   şi 17  amenzi   în  valoare  totală de  69.000  lei.

Au  fost  depistatate  3  persoane  desfăşurând  muncă  nedeclarată, fiind  aplicate   sancţiuni   contravenţionale  în  valoare  totală de 40.000 lei.

Au mai fost aplicate sancţiuni pentru :

  • încălcarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă,
  • încălcarea prevederilor legale referitoare la munca suplimentară,
  • încălcarea prevederilor legale referitoare la repausul săptămânal,
  • nerespectarea prevederilor legale a HG 905/2017 privind Registrul General de

Evidenţă al Salariaţilor.

 

În  cursul  lunii  ianuarie 2019, în   cadrul   domeniului   Securitate   şi   Sănătate   în   Muncă s-au   desfăşurat următoarele activităţi:

–    au   fost  efectuate  controale  la  57  agenţi economici, fiind   constatate   158 neconformitati  şi au  fost  dispuse  162  măsuri. Au fost aplicate 158 sancţiuni contravenţionale, din care 2 amenzi în valoare de 16000 lei .

–    7 evenimente   au  fost   comunicate  în  această   lună   de  către  angajatori  către ITM;

–    un eveniment a fost comunicat de ITM către Inspecţia Muncii

–  a fost  cercetat de către angajator  un eveniment  soldat  cu incapacitate temporară de muncă, acesta fiind avizat de către inspectorii din cadrul compartimentului Sănătate şi Securitate în Muncă al ITM Botoşani ;

–  a fost înregistrat  un  accident de muncă,  soldat  cu incapacitate  temporară de muncă.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:

  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnavire profesională,
  • neinstruirea lucrătorilor la angajare,
  • lipsa planul de prevenire şi protecţie,
  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic,
  • nu erau întocmite instrucţiunile proprii,
  • lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
  • nu au fost îndeplinite măsurile dispuse în procesele verbale de control anterioare,
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor,
  • angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor.

Valoarea   totală   a   amenzilor   aplicate  de  către   ITM,  în   cadrul  domeniilor Sănătate  şi  Securitate  în   Muncă  şi  Control  Relaţii  de  Muncă,  în  cursul  lunii ianuarie 2019 este de  85.000  lei.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page