Important

LOCAL | Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV 2 – FOTO

La data de 25 iulie a.c, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Botoșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat verificările în sistem integrat cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, polițiști de frontieră, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sănătate Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Direcției de Sănătate Publică, privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale. Respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri si terase de pe raza administrativ-teritorială a județului Botosani au fost controlați cu prioritate. De asemenea, acțiunile au vizat inclusiv verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare. În urma activităților desfășurate, au fost verificate 104 obiective, iar in urma neregulile constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 18.000 de lei. Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizică, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page