Important

LOCAL | Accident de muncă la o firmă din Botoșani. Angajat transportat la spital după ce a fost rănit de firele de înaltă tensiune ale unui stâlp

Joi, în  jurul  orei  8:30, a avut loc un eveniment  în care a fost implicat  Constantin B., cu vârsta de 50 ani, cu vechime în muncă de 14 ani, angajat ca electrician construcţii, la o firmă cu profil instalaţii electrice în construcţii, din municipiul Botoşani.

Conform comunicării  angajatorului, în  timp ce mai mulţi salariaţi se aflau la locul de muncă, în preajma unei linii electrice de medie tensiune de 20 kw şi se pregăteau să părăsească zona, conducătorul autocamionului, efectuând o manevră de întoarcere, a acroşat un stâlp de medie tensiune care s-a rupt. În cădere, firele electrice au declanşat un arc electric, care a surprins lucrătorul ce se afla în zona respectivă, accidentându-l. Contactul cu arcul electric s-a produs pentru o fracţiune scurtă de timp. În urma evenimentului, persoana accidentată a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă  Mavromati  Botoşani, pentru îngrijiri de specialitate.

Evenimentul  soldat  cu  incapacitate  temporară  de  muncă, va  fi  cercetat de către angajator  iar  dosarul  de  cercetare  va  fi  înaintat  spre  verificare  şi  avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, conform cu  prevederile Legii 319/2006 a  securităţii  şi  sănătăţii în muncă  actualizată şi H.G.1425/2006 actualizată, pentru  aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 319/2006.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page