Local

LOCAL | 190 de misiuni ale pompierilor botoşăneni, săptămâna trecută

Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 190 de misiuni. Este vorba de 13 incendii, 10alte intervenţii (transport apă, degajare elemente de construcţie, asanare fântâni), o intervenţie pentru înlăturarea pericolului de incendiu în cazul producerii unui accident rutier, patru misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul desfăşurării unor evenimente cu public numeros, două misiuni pentru transportul medical de urgenţă a doi botoşăneni la spitale de specialitate din Iaşi, cu elicopterul SMURD, 31 activităţi de recunoaştere în teren şi acţiuni de educare preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă la lăcaşele de cult şi unităţile de învăţământ din judeţ şi 129 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.

Pe timpul intervenţiilor, au fost salvate/asistate 131 de persoane şi protejate de foc bunuri materiale valoare de cca. 1.078.000 lei. În urma situaţiilor de urgenţă s-au înregistrat pagube materiale în valoare de cca. 54.000 lei.

În aceeaşi perioadă, Inspecţia de Prevenire a efectuat 44 de controale la lăcaşele de cult şi operatorii economici de pe raza judeţului Botoşani. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea situaţiilor de urgenţă au fost aplicate 37 sancţiuni contravenţionale dintre care cinciamenzi în cuantum de cca. 2.500 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page