LOCAL | 15 APRILIE – DATA PÂNĂ LA CARE POT FI COMPLETATE DOSARELE DE RECRUTARE PENTRU OCUPAREA PRIN CONCURS A POSTURILOR DE AGENŢI DE POLIŢIE

Începând cu 1 aprilie a.c., s-a dat startul angajărilor din sursă externă (1.853 de locuri la nivel naţional), în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române. Posturile scoase la concurs sunt repartizate la Posturile de Poliţie Rurală, precum şi la secţiile de poliţie din Bucureşti.

Până în prezent, pentru cele 50 de posturi scoase la concurs, în structurile de poliţie rurală ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, au depus cereri de înscriere peste 420 de persoane.

ATENŢIE!!! Astăzi, 08 aprilie, este ultima zi când pot fi depuse cererilor de înscriere ale candidaţilor.

Numărul opţiunilor pentru fiecare dintre posturile de agenţi scoase la concurs va fi afişat zilnic la sediul Inspectoratului.

Informaţiile privind metodologia de înscriere şi desfăşurare a concursului se regăsesc pe paginile web ale Poliţiei Române şi respectiv I.P.J. Botoşani.

Reamintim de asemenea, că ulterior, până la data de 15 aprilie a.c., candidaţii înscrişi trebuie să îşi completeze dosarele, în conţinutul prevăzut de metodologia publicată.

Dosarele de recrutare vor fi depuse, în volum complet, până la data de 15.04.2016, în zile lucrătoare, la structura de resurse umane a I.P.J. Botoşani şi vor cuprinde următoarele documente:

  • cererea de înscriere şi CV;
  • copii legalizate ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diplomă de bacalaureat și foaie matricolă);
  • copii ale actului de identitate, carnetului de muncă şi, dacă este cazul, livretului militar;
  • copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  • autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;
  • cazierul judiciar;
  • caracterizarea de la ultimul loc de muncă, respectiv din instituţia de învăţământ în cazul absolvenţilor în primul an de la absolvire;
  • 3 fotografii tip buletin de identitate;
  • două fotografii color 9 x 12 cm;
  • fişa medicală-tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne;
  • declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare
  • copia permisului de conducere;

Completarea dosarelor de recrutare se face personal!

 Atenție! După data limită de completare a dosarelor, respectiv 15.04.2016, comisiile de recrutare nu vor mai primii documente, analizarea dosarelor în vederea validării/invalidării candidaturii urmând a se face strict pe baza actelor depuse până în acel moment.

După depunerea dosarelor de recrutare, comisia de recrutare va analiza candidaturile, urmând a se pronunța cu privire la validarea/invalidarea acestora, lista candidaților ale căror dosare au fost acceptate, precum și lista candidaților a căror candidatură a fost invalidată, urmând a fi postată pe pagina de Internet a Poliției Române, www.politiaromana.ro, Secțiunea carieră – Posturi scoase la concurs (adresa http://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), precum și la avizierul și pagina de Internet a I.P.J. Botoşani.

La concurs pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare sunt complete şi corect întocmite.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close